vineri, 26 iulie 2013

Mangalia s-a înfrăţit cu oraşul israelian Karmiel

Municipiul Mangalia şi-a dat acordul, prin votul consilierilor locali, de înfrăţire cu oraşul Karmiel, din Israel. De altfel, primarul Cristian Radu se află, în prezent, într-o vizită de lucru în Israel, unde va încerca atragerea unor investitori importanţi în sudul litoralului.
Cu o populaţie similară cu cea a Mangaliei (peste 40.000 de locuitori), Karmiel -în traducere „Via lui Dumnezeu” – a fost, în timpul erei bizantine, cel mai important centru al populaţiei creştine, aici existând numai puţin de nouă mănăstiri. Urbea se află în nordul Israelului, în inima Galileei.
În prezent, Karmiel este cunoscut în lume pentru Festivalul de Dans, aflat la a a 25-a ediţie, ce ţine trei zile şi trei nopţi, chiar în luna iulie. Karmiel este certificat ISO 9002 pentru calitatea serviciilor şi este printre puţinele oraşe din Israel certificate ISO 1410 pentru standardele de mediu. Un lucru comun celor două localităţi îl constituie siturile arheologice, păstrate în peisagistica oraşului şi parcurilor.

editiadesud.ro

CT 9, prima centrală racordată la rețeua de gaze. Investiția, de 2,8 milioane lei, va reduce prețul de producție al gigacaloriei la 380 de lei

Vineri, 26 iulie, Primăria Mangalia și-a adjudecat concretizarea unuia dintre cele mai ample proiecte de interes local și anume racordarea la rețeaua de gaze. Astfel, în prezența unei delegații numeroase, formate din ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță, secretarul de stat la Ministerul Economiei, Mihai Albulescu, directorul GOLDTERM, Dan Georgescu, reprezentanți ai distribuitorului de gaze MegaConstruct și alți invitați implicați mai mult sau mai puțin în această investiție, s-a anunțat branșarea primei centrale din Mangalia la rețeaua de gaze.
Este vorba despre centrala termică nr. 9, aflată pe strada Negru Vodă. Ulterior, invitații s-au deplasat la Școala Generală ”Sf. Andrei” Mangalia, prima instituție din oraș a cărei centrală este, de asemenea, racordată la instalația de gaze, precum și la două case individuale situate pe strada Constantin Brâncuși, ale căror membri folosesc același sistem pentru încălzire și furnizarea apei calde. Rodica Pricopie, proprietara uneia dintre locuințele vizitate de către oaspeții de la Centru a declarat pentru Ediția de Sud că ”branșamentul din stradă până la cutia montată în curte a costat-o 16 milioane de lei vechi, prețul pentru confortul din interior fiind mult mai redus după instalarea centralei proprii alimentată cu gaz”.
Ministrul delegat, Constantin Niță a apreciat conturarea proiectului pentru care s-a lucrat în ritm alert. ”Consider că echipa implicată și-a făcut datoria față de cetățenii Mangaliei care, în urmă cu doi ani, au suferit din cauza frigului. Pe de altă parte, trebuie avute în vedere investiții mari, care să ducă la costuri mici pentru populație, iar acest lucru nu se poate obține decât cu schimbarea tipului de combustibil folosit și mă refer, concret, de la CLU la gaze naturale”.
Centrala nr. 9 este una dintre cele mai mari din oraș, iar primele demersuri în vederea branșării la rețeaua de gaze s-au făcut la începutul anului, când s-au montat arzătoare speciale. În ultimele zile, s-au făcut mai multe probe tehnice cu gaz pe conductă, astfel că începând de vineri, 26 iulie, punctul termic este în măsură să producă agent termic, fără CLU așa cum se obișnuia.
Cetățenii vor plăti tarife mai mici la începutul anului viitor
Directorul GOLDTERM, Dan Georgescu a declarat că până la sfârșitul acestui an toate celelalte centrale termice din oraș vor fi racordate la rețeaua de gaze. ”Vorbim despre o investiție de 2,8 milioane de lei pentru branșarea a 14 centrale mari, ceea ce înseamnă 90% din capacitatea de producție. Putem ajunge la un tarif al prețului de producție pentru o gigacalorie de 380 de lei de la 540 de lei cât era inițial. Doresc să precizez faptul că populația va putea resimți scăderea prețului după ianuarie 2014, când se va finaliza întreaga investiție. Aceasta din urmă se regăsește în cuprinsul unui proiect depus de Primăria Mangalia la Ministerul Administrației prin intermediul Programului Termoficare 2008 – 2015. Din suma totală investită, 70 % reprezintă contribuția Ministerului Administrației, iar 30%, cota Primăriei Mangalia”, a explicat directorul GOLDTERM.
Aflat în Israel pentru a discuta cu mai mulți oameni de afaceri prosperi pe care dorește să-i atragă să investească sume mari în sudul litoralului, primarul Cristian Radu ne-a declarat că este încântat că proiectul racordării centralelor la rețeaua de gaze a fost pus în practică. ”Chiar dacă am reușit folosirea gazelor naturale pentru agent termic și apă caldă doar la o centrală și o instituție publică, nu ne vom opri aici, dimpotrivă, vom urgenta lucrările, astfel ca toți cetățenii să se bucure, în viitor, de tarife mult mai reduse. Ca orice investiție amplă, cere puțin timp până la implementarea integrală, astfel că tariful gigacaloriei va fi redus, simțitor, la începutul anului viitor. Este un proiect la care țin foarte mult, tocmai de aceea i-am rugat pe cei implicați în derularea lui să se grăbească astfel ca rezultatele să fie vizibile într-un interval de timp cât mai scurt”, a declarat primarul Mangaliei, Cristian Radu.
Mai trebuie spus faptul că, la Mangalia, rețeaua de gaze se întinde pe o suprafață de 85 de km, la toamnă aceasta fiind extinsă la 23 August și Costinești, unde se vor investi peste 5 milioane de euro.

editiadesud.ro

Exclusiv: Liberty Parade nu se va mai tine la Mangalia !

La a 13-a editie, Liberty Parade a reusit sa ramana cel mai mare eveniment de pe litoralul romanesc. O caravana cu mii de tineri iubitori de muzica house-trance costumati ca la un carnaval, marsaluiesc intr-o parada a libertatii de la Olimp si pana la Venus in ritmurile muzicii mixata de DJ-ii din cele 3 camioane care insotesc parada. La capatul marsului iubitorii de muzica sunt asteptati an de an la scena Liberty care gazduieste un concert de peste 6 ore de muzica.  Liberty Parade si anul acesta a adunat peste 15.000 de persoane in caravana si poate putin peste 30.000 la concertul de la scena. Desigur, organizatorii au anuntat 50.000, administratia locala din Mangalia a declarat 100.000,  sa dea bine la statistici.
Ce s-a intamplat nou in acest an? Scena pentru concertul Liberty Parade a fost mutata in capatul plajei, spre Venus, langa parcarea pe fonduri europene transformata in pista pentru curse auto. De ce? Variantele sunt multe, barfele sunt multe, un singur lucru este cert; In timpul concertului Liberty Parade, se desfasurau curse auto, un lucru de neiertat pentru un organizator de intreceri sportive care nu avea nevoie sa triseze in incercarea de a imprumuta publicul Liberty Parade pentru a raporta ca proiectul sau a avut succes. In aceeasi zi cu Liberty Parade am avut si un spectacol aviatic, inca o greseala de organizare. Cei peste 30.000 de participanti la concertul Liberty parade au ajuns pe litoral dupa spectacolul aviatic, care s-a incheiat la ora 12.00. De ce au fost risipite atatea spectacole in acesi zi? Pentru ca nu le pasa. Administratia locala a ajuns sa se laude chiar cu organizarea Liberty Parade, dar dupa cum stiti nu au legatura cu acest eveniment.
In nordul litoralului, primarul narcisist incerca sa estompeze efectul unui eveniment real si de amploare, prin tot felul de oferte. Noi la redactie am fost sunati de mai multe cluburi din mamaia pentru a participa la petrecerile din acea seara. Oferte de nerefuzat chiar, valabile doar in ziua Liberty Parade. Uite asa intelege primarul Mazare ca se face turism, facand concurenta sudului litoralului in Romania. Se pare ca din 2014 Liberty Parade nu se va mai tine la Mangalia. Surpriza sau nu, se va tine chiar la Mamaia, asa ne declara chiar un consilier local PSD de la Mangalia. Multumim echipei de aur de la Mangalia, care a reusit ceea ce nici macar predecesorii nu au facut; Distrugerea si mutarea ultimei resurse de atragere a turistilor.

mangalia.tv

Primăria Mangalia a reziliat „contractele dubioase“

„GĂURI” DE MILIOANE DE LEI
Atunci când a ajuns primar al Mangaliei, Cristian Radu şi-a propus să verifice toate contractele Primăriei din anii anteriori. Şi nu a trecut mult timp până când a descoperit, prin angajaţii aparatului administrativ local, că aproape 80 de contracte de concesiune a unor terenuri din cele şase staţiuni ale municipiului Mangalia au fost atribuite de fostele administraţii unor societăţi la preţuri derizorii. Drept urmare, edilul Mangaliei a dispus, în baza unei hotărâri de Consiliu, rezilierea unilaterală a tuturor contractelor păguboase. „În anii trecuţi s-au închiriat zeci de hectare de teren, la preţuri subevaluate. Vorbim de 75 de contracte de închiriere a unor terenuri din domeniul public şi privat al municipalităţii. Suprafeţele variau de la 3.000 de metri pătraţi la 25.000 de metri pătraţi, fiind situate atât în oraş, cât şi în staţiuni, în zone precum Aleea Steaguri (Neptun), Teatrul de vară (Jupiter) sau în zona limitrofă plajei din Neptun. În urma derulării contractelor, cel mai afectat a fost bugetul public, întrucât terenurile au fost închiriate cu preţuri derizorii, cuprinse între 0,14 euro/mp/an şi 6,3 euro/mp/an”, a spus Cristian Radu. El a afirmat că un alt exemplu de contract păgubos datează din anii 1996 – 1997, când au fost concesionaţi 7.000 de metri pătraţi în Saturn cu o redevenţă anuală de 280 de dolari. „Dacă nu ar fi existat aceste contracte păguboase, Mangalia ar fi putut deveni oraşul cu cel mai mare venit pe cap de locuitor. Însă nu doresc să acuz pe cineva, pentru că nu vreau să fac vânătoare de vrăjitoare”, a spus primarul. Cristian Radu a adăugat că au fost reziliate contractele de concesionare a unor terenuri pe care nu s-a construit nimic. „Am sistat înţelegerile cu societăţile care aveau obligaţia de a construi pe terenul închiriat de la Primărie. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, am decis să rupem unilateral înţelegerile”, a adăugat edilul.
ÎNŢELEGERI NERESPECTATE
Mai mult, edilul Mangaliei va pune „tunurile” inclusiv pe locuitorii care au încheiat contracte cu Primăria pentru concesionarea unor terenuri, dar care nu şi-au respectat înţelegerile cu administraţia locală. Radu a afirmat că aceste persoane vor fi sancţionate de Primărie. „Sunt vizate persoanele care au construit pe terenurile concesionate de Primărie fără respectarea prevederilor legale, cele care au schimbat destinaţia construcţiei, precum şi cele care nu au depus cerere de prelungire a contractelor, după expirarea documentelor”, a spus primarul Cristian Radu. El a adăugat că măsurile care se vor lua împotriva persoanelor care au încălcat înţelegerile cu administraţia locală pot merge de la simple avertismente până la rezilierea contractelor.

Telegraf

Primarul Mangaliei a plecat în Israel, să caute investitori

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a plecat în Israel. Edilul nu se află în Ţara Sfântă pentru a-şi petrece concediul de odihnă, ci pentru a convinge oamenii de afeceri să investească în sudul litoralului. Primarul este în Israel, într-o vizită de curtoazie, să atragă investitorii la Mangalia. Chiar e nevoie stringentă de locuri de muncă şi de o diversificare a pieţei muncii pe plan local, au precizat reprezentanţi ai Primăriei Mangalia.

Replica

A XVI-a ediţie a Galei Tânărului actor „HOP!“ are loc în septembrie, la Costineşti

Gala Tânărului actor „HOP!“, eveniment tradiţional la malul mării, va avea loc, anul acesta, în perioada 4-8 septembrie. Directorul artistic al Galei este regizorul Radu Afrim. Tema de anul acesta este „Sunt actor, sunt spectaculos!“  La preselecţie s-au prezentat peste 200 de participanţi, iar anul acesta Gala va avea mai multe secţiuni, atât la secţiunea „grup“, cât şi la „individual“.
Potrivit organizatorilor, UNITER, Gala Tânărului actor „HOP!“ va avea un nou spaţiu de desfăşurare – „Vox Maris“ din Costineşti. Înainte de anul 2000, când a avut loc prima ediţie ţinută pe scena din Mangalia, Gala a avut drept loc de desfăşurare staţiunea Costineşti.
La secţiunea Grup, comisia formată din George Ivaşcu, Nicoleta Lefter şi Oana Stoica a decis ca următoarele spectacole să fie admise în concurs: 
1. A şasea săptămână, colaj de improvizaţii, cu Raul-Cristian Ciocan, Nándor Ferencz, Réka László, Rudolf Molnár, Endre Rácz, Timea Udvari, Zsuzsanna Vass
2. Aproape de John Cariani, cu Irina Antonie, Ilona Brezoianu, Mihai Cojocaru, Octavian Costin, Mădălina Craiu, Lorena Luchian, Anca Markos, Alexandru Mustăţea
3. O anecdotă provincială de Alexander Vampilov, cu Vladimir Albu, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Lia Gherman, George Lepădatu, Ionuţ Toader
4. Omul pernă, după Martin Mc’Donagh, cu Cristian But, Raul-Cristian Ciocan, Flavia Giurgiu, Patrick Negrean, Andrei Sabău
5. Pisica Verde de Elise Wilk, cu Rareş Andrici, Irina Antonie, Andrei Cătălin, Anghel Damian, Diana Roman, Georgiana Vişan
La secţiunea Individual, comisia formată din Radu Afrim, Nicu Mihoc şi Cristina Rusiecki a declarat admişi în concurs următorii candidaţi:
  1. Alexandra Apetrei
  2. Aida Avieriţei
  3. Simona Arsu
  4. Alexandra Caras
  5. Ioana Cheregi
  6. Răzvan Corneci
  7. Anghel Damian
  8. George Dometi
  9. Dumitru Georgescu
  10. Amalia Huţan
  11. Adelin Ilie
  12. Cristi Iorga
  13. Ruxandra Maniu
  14. Emőke Pál
  15. Ioan Paraschiv
  16. Ştefan Pavel
  17. Camelia Pintilie
  18. Melania Rusu
  19. Gabriel Sandu
  20. Mihai Săvescu (Mangalia)
editiadesud.ro

SE CONFIRMĂ FRAUDA DE LA LICEUL ION BĂNESCU. Preşedintele Comisiei de BAC, de la Mangalia, reţinut

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa efectuează cercetări penale faţă de inculpatul Amza Gheorghe, preşedinte al comisiei de bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic Ion Bănescu din Mangalia, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită şi permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, în calitate de preşedinte al comisiei de bacalaureat de la centrul de examen nr. 37 din cadrul Liceului Tehnologic Ion Bănescu din Mangalia, cu ocazia desfăşurării examenului de bacalaureat, sesiunea iunie 2013, a primit, prin intermediar, de la mai mulţi elevi, participanţi la examenul de bacalaureat, suma de 3.000 euro şi a beneficiat de achitarea contravalorii cazării într-un hotel din staţiunea Saturn, în cuantum de 1.863 lei şi a serviciilor de masă, cu titlu de mită.
Banii au fost primiţi pentru a permite elevilor să promoveze în mod fraudulos proba la disciplina chimie din cadrul examenului de bacalaureat.
Ca urmare, la data de 5 iulie 2013, inculpatul Amza Gheorghe, împreună cu alte persoane, a pus la dispoziţia elevilor rezolvările subiectelor la proba de chimie, în condiţiile în care acestea aveau caracter confidenţial.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Inculpatului i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 25 iulie 2013, procurorii au dispus reţinerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmând a fi prezentat Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie, se arată în comunicatul DNA.
Reamintim că Replica de Constanţa a relatat în exclusivtate despre faptul că o întreagă clasă, din cadrul Liceului Ion Bănescu din Mangalia, a primit foi cu subiectele deja rezolvate în ceea ce priveşte examenul de Bacalaureat. Lumină au făcut imaginile suprinse de camerele de supraveghere din respectiva sală de clasă, unde se poate observa cum elevii primesc foile xerox. De asemenea, elevii au dat bani pentru acest lucru.

Replica

Agenţii economici, care nu catadicsesc să-şi ia autorizaţiile, riscă să li se pună lacătul pe uşă

Aproximativ 200 de agenţi economici, ce deţin unităţi în Mangalia şi staţiuni, au şanse foarte mari să se aleagă cu amenzi usturătoare şi chiar să le fie închise afacerile. Motivul îl constitue neprezentarea acestora la Serviciul de Taxe şi Impozite, din cadrul Primăriei Mangalia, pentru a-şi ridica autorizaţiile de funcţionare. „Întreprinzătorii au depus documente în vederea intrării în legalitate, autorizaţiile au fost semnate, însă nu au venit să şi le ridice. Aceştia nu s-au grăbit să intre în posesia documentelor care stau, teanc, în sertarele Primăriei, întrucât sunt obligaţi să achite taxele de autorizare. Tocmai de aceea, am demarat acţiuni de verificare, în cadrul cărora inspectorii Corpului de Control, din cadrul Poliţiei Locale, se deplasează la afaceriştii fără autorizaţii pentru a le da un răgaz de 24 de ore. Dacă după acest termen nu vor veni să plătească taxele necesare obţinerii autorizaţiilor de funcţionare, riscă să primească amenzi de până la 2500 de lei. Mai mult decât atât, se poate lua măsura sistării activităţilor. Este în avantajul persoanelor juridice să plătească datoriile, deoarece debitele se vor mări după perceperea penalităţilor de întârziere, astfel că le va fi şi mai greu să iasă din încurcătură”, a declarat pentru „Ediţia de Sud“, Şefa Poliţiei Locale, Mihaela Andrei.
O altă situaţie deosebită îi are în centrul atenţiei pe agenţii economici care nu au dosarele complete depuse în vederea intrării în posesia autorizaţiilor de funcţionare. Astfel, fie lipsesc contractele cu societatea de salubritate în vederea ridicării deşeurilor menajere, fie nu au completat toate formularele ce corespund taxelor locale stabilite la începutul anului. Şi în cazul acestora, inspectorii Corpului de Control au decis să-i păsuiască pe afacerişti pentru 24 de ore, perioadă în care să vină cu documentele care nu se regăsesc în dosarele depuse iniţial. Cei care nu se vor conforma, vor fi sancţionaţi contravenţional, mai mult riscând ca în cazul unui control ulterior să fie taxaţi deoarece funcţionează ilegal.

editiadesud.ro

Campanie de dezinsectie in oras si statiuni

Primăria municipiului Mangalia demarează începând de vineri, 26 iulie, o campanie de dezinsecţie aeriană pentru combaterea tuturor insectelor dăunătoare. Prima etapă a dezinsecţiei pe calea aerului va avea loc, între 26-28 iulie, pe luciul apelor, în scopul delarvizării. Astfel, un avion edilitar va împrăştia insecticid de tipul Microbac X2, într-o concentranţie de 1l/ha, pe o suprafaţă de 150 ha atât pe luciul apelor din oraş, cât şi pe cel din zona lacurilor din staţiuni. A doua etapă a dezinsecţiei aeriene va avea loc, în perioada 27-30 iulie, pe o suprafaţă de 400 ha de pe raza oraşului şi staţiunile aferente. Împotriva căpuşelor, ţânţarilor, muştelor, puricilor, precum şi a păduchilor, ploşniţelor, gândacilor sau a altor dăunătoare se va folosi o soluţie de tip Permex 22E, în concentraţie de 0,5%

Anunt de presa Primaria Mangalia

PATRIARHIA ROMÂNĂ a luat o DECIZIE care AFECTEAZĂ ȘOFERII. În special pe cei CREDINCIOȘI

Patriarhia Română are o veste bună pentru posesorii auto, în special pentru cei care şi-au achiziţionat recent un autovehicul.
Pentru prima dată în istoria Bisericii, slujba de sfinţire a maşinii a fost introdusă în mod oficial într-o carte bisericească.
Astfel, conform site-ului basilica.ro, ediţia din 2013 a cărţii de cult numită Molitfelnic cuprinde şi slujba “Sfeştaniei pentru binecuvântarea unui vehicul”.
Practic, de acum SFINŢIREA MAŞINII A DEVENIT SLUJBĂ OFICIALĂ a Bisericii, care are şi rânduială specială.
Fenomenul sfinţirii la mănăstire şi nu numai a unor mijloace de transport a luat amploare în ultimii ani, încurajat inclusiv de unii călugări sau de dorinţa unor enoriaşi de a-şi proteja suplimentar autovehiculele, dincolo de poliţa de asigurare.
La Mănăstirea Neamţ, de exemplu, unele unităţi militare din judeţ îşi trimit la sfinţit camioanele cu care transportă militarii.
“Rugăciunea de binecuvântare a Luntrei a evoluat astăzi, la maşină, bicicletă, căruţă. Se stropesc şi cu apă sfinţită. A devenit o modă în ultimul timp, dar în cazul unora încape aici şi multă superstiţie. Plata slujbei o face fiecare om după cum poate, adică un căruţaş poate să dea cât şoferul unui Jeep şi cam aşa se întâmplă”, declara pentru EVZ un preot în urmă cu doi ani.

EVZ.ro

Partidul Mișcarea Populară s-a lansat. Eugen Tomac: Vom fi vocea de dreapta a românilor

Mişcarea Populară a fost înregistrată ca partid, urmând să fie condus până la primul Congres de către deputatul Eugen Tomac. Pentru înființarea partidului, au fost strânse peste 50.000 de semnături. Astăzi a avut loc și lansarea oficială a formațiunii politice. Simbolul acesteia este un măr în culorile verde și albastru.
  • Coordonatorul acestui proiect este Eugen Tomac. Este o persoană tânără. Are experiență în administrația publică centrală. A fost secretar de stat în guvernele Boc și Ungureanu.
  • Dl Tomac are rezultate politice foarte bune, a fost ales parlamentar cu 78%.
  • De astăzi avem brațul politic de care s-a vorbit de la început – partidul. Fundația va rămâne în strânsă legătură cu partidul. Va fi reprezentată în structura de conducere a partidului prin președintele ei.
  • Din punct de vedere al deciziilor strategice partidul este din acest moment complet autonom
  • Ca părinți fondatori ai partidului suntem fericiți să vedem că în câteva luni am reușit să dăm naștere acestui partid. Îi dorim să crească precum Făt Frumos într-un an cât alții în 23 de ani.
Eugen Tomac:
  • Le mulțumesc tuturor membrilor fondatori pentru că au reușit să genereze acest proiect important pentru țară
  • Noi nu înființăm azi un nou partid. Noi vrem să înființăm un altfel de partid
  • Vreau să vă mulțumesc pentru încrederea de a conduce provizoriu acest partid
  • Partidul Mișcarea populară se naște pe fondul unei așteptări populare reale a cetățenilor
  • Majoritatea cetățenilor nu mai au încredere în partidele politice
  • Noi vrem să fim ce alții nu au putut fi. Vrem să fim adevărata voce de dreapta. Vrem să fim o alternativă credibilă la USL
  • A sosit momentul să punem pe masă idei și politici noi. De aceea, Mișcarea Populară vine cu un proiect de țară, un stat al bunăstării, corectitudinii și încrederii între oameni.
  • Nu vom face distincția între cetățenii români, indiferent unde locuiesc aceștia. Să le dăm sentimentul că aparțin corpului națiunii române.
  • Mișcarea Populară va avea ca obiectiv susținerea fără rezerve a integrării europene a Republicii Moldova.
  • Suntem un partid de orientare de centru-dreapta, care are drept obiectiv să recâștige încrederea oamenilor cinstiți și corecți din această țară. Suntem un partid creștin-democrat și liberal.
  • Suntem și vom rămâne partenerii  președintelui Traian Băsescu. Susținem reformele pe care șeful statului român le-a demarat.
Teodor Baconschi:
  • E foarte interesant să lansezi un partid. Voi pune umărul la conturarea unui set de valori
  • Nu sunt valori pe care le putem negocia. În fața mastodontului USL avem nevoie de această cotrapondere. Lupta este inegală deocamadată dar o vom duce.
Marin Preda:
  • Vom avea grijă ca în funcțiile de conducere să nu fie persoane care au probleme de integritate.
  • Propunerea ca dl Tomac să fie președinte interimar a venit de la noi, membrii fondatori. L-am informat pe dl președinte Traian Băsescu în legătură cu propunerea noastră și cu decizia dlui Tomac de a accepta, dar dl președinte nu s-a implicat deloc în desemnarea membrilor din grupul de inițiativă.
Eugen Tomac:
  • Suntem singurul partid la care vor avea loc alegeri preliminare pentru desemnarea șefului partidului, la care să participe toți membrii partidului nostru.
  • Vom participa cu siguranță la alegerile europarlamentare.
  • În mod cert partidul va avea o filială în Republica Moldova. Acordăm o atenție sporită relației cu Republica Moldova. Milităm pentru integrarea europeană a Republicii Moldova pe principiul “două state, același popor”.
Adrian Papahagi ( cu un măr verde în mână, simbolul noii formațiuni politice):
  • Nu suntem Albă ca zăpada . Acesta nu este un măr otrăvit, mușcați din el!
Mâine (marţi n.r.) depunem actele pentru înregistrarea partidului. Până la organizarea Congresului, voi coordona activitatea”, a anunțat, ieri, Eugen Tomac.
Tomac şi-a înaintat vinerea trecută în scris demisia din PDL, document în cuprinsul căruia a mulţumit colegilor şi conducerii formaţiunii pentru colaborarea avută.
Eugen Tomac a fost consilierul președintelui Traian Băsescu. El este deputat pentru Diaspora, fiind unul dintre cei doi parlamentari PDL care şi-au câştigat colegiul la alegerile parlamentare din decembrie 2012.
Partidul Mişcarea Populară (PMP) ar urma să promoveze şi să susţină 15 obiective principale în plan politic, economic, social şi administrativ, proiecte anunţate la finele lunii mai de Fundaţia Mişcarea Populară.
PMP urmează să susţină în plan politic consolidarea parcursului de integrare europeană şi euroatlantică a României, fixarea prin Constituţie a numărului de parlamentari la maxim 300 şi a unei singure camere parlamentare, introducerea votului prin corespondenţă pentru toţi alegătorii.

EVZ.ro

miercuri, 17 iulie 2013

Lectură la… nisip

Pregătirile pentru cea de-a XVI-a ediţie a Târgului Estival „Carte la nisip”, de la Mangalia, sunt pe ultima sută de metri. Târgul îşi va deschide standurile pentru cititori duminică, de la ora 19.00, la Casa de Cultură din localitate.
Desfăşurat sub patronajul Primăriei Municipiului Mangalia şi în parteneriat cu Consiliul Local Mangalia, Complexul Cultural Callatis şi Editura Humanitas, Târgul Estival de Carte va fi, şi anul acesta, gazda celor mai importanţi scriitori români. Printre cei care îşi vor lansa cărţile la… nisip se află Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Alex Ştefănescu, Radu Paraschivescu, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Ioana Nicolaie. Pe lista invitaţilor se află şi alte nume cunoscute, precum Nicolae Prelipceanu, Adrian Cioroianu, dar şi directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu.
De asemenea, Clubul Amiralilor din Constanţa va fi prezent cu o serie de lansări de carte inspirate din viaţa Marinei Militare Române.
La Mangalia, târgul va rămâne deschis până pe 11 august, timp suficient pentru cititori de a-şi achiziţiona cele mai noi titluri.

Telegraf

Momentan nu a început urmărirea penală. Audieri în dosarul Fraudă la Bacalaureat în Mangalia: 18 elevi au dat cu subsemnatul

Acuzaţiile de fraudă la Bacalaureatul desfăşurat în cadrul Liceului Ion Bănescu din Mangalia sunt, în continuare, în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. După ce cadrele didactice au fost audiate şi ar fi recunoscut că au primit bani de la elevi pentru a le da subiectele gata rezolvate, ziua de vineri, 12 iulie, a venit cu o altă serie de audieri. Procurorii DNA s-au deplasat la Mangalia, unde au audiat aproximativ 18 elevi, ancheta fiind în toi. Chiar şi aşa, urmărirea penală încă nu a început.
Evaluăm indiciile, am făcut audieri, continuăm ancheta. Nu s-a început încă urmărirea penală, au declarat, pentru Replica, reprezentanţii DNA Constanţa. De asemenea, menţionăm că Liceul Ion Bănescu din Mangalia nu este singurul cu probleme, cam în aceeaşi situaţie aflându-se şi Liceul George Călinescu, dar şi Lazăr Edeleanu, din Năvodari. Preşedintele comisiei de la Centrul de examen din cadrul Liceului George Călinescu a fost Elvira Nica, directorul Liceului Tehnologic C.A.Rosetti. În cadrul unităţii de învăţământ s-a găsit un pachet de şerveţele în care se aflau nişte bancnote de 50 de lei, lăsat pe un dulap. Descoperirea a fost făcută de către inspectorii şcolari, care au alertat Secţia 2 Poliţie. Despre acest lucru, cadrul didactic, Elvira Nica, a spus: Nu am nimic de declarat, după care a repetat aceleaşi cuvinte până la epuizare. Ajungând şi la Liceul Lazăr Edeleanu din Năvodari, acolo unde o elevă acuză profesorii că au dat-o afară din examen pentru că nu a mai avut bani de dat, preşedintele comisiei a fost Ionel Simion, de la Universitatea Politehnică Bucureşti. Ajungem şi la Liceul Ion Bănescu din Mangalia, acolo unde lucrurile sunt ceva mai complicate. Şeful comisiei a fost tot din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, fiind vorba de Gheorghe Amza. Aici, pe camerele de supraveghere din cadrul unităţii de învăţământ mai apare şi Florin Pădureanu, membru în comisia de examen, dar şi director al Şcolii numărul 1 Mangalia. Dacă în primă fază a ţinut să nege că nu se vede pe camere cum a împărţit subiectele elevilor, de această dată, Pădureanu a recurs la tăcere totală: şi-a abandonat telefonul. Reamintim că la Liceul Ion Bănescu din Mangalia totul a pornit la ultima probă, cea de alegere a profilului, derulată vineri, 5 iulie, când oamenii legii au fost sesizaţi prin 112 de faptul că, într-o bancă a unei săli de clasă, din cadrul respectivei unităţi de învăţământ, au fost găsite două copii xerox ale unor subiecte rezolvate. Însă, după ancheta derulată, a venit şi vestea şocantă, şi anume că nu doi elevi au primit subiectele rezolvate, ci o clasă întreagă. Pe camerele de supravegehere, spun anchetatorii, s-ar fi văzut cum directorul Şcolii numărul 1 din Mangalia, Florin Pădureanu, membru în comisia de examen, a împărţit foile elevilor, iar banii i-a primit printr-o femeie, un interpus. Însă, acesta a negat acuzaţiile, menţionând că a stat pe hol în tot acest timp. În urma audierilor, cadrele didactice ar fi recunoscut că au primit bani, iar iniţiatorii acestui demers de a se strânge bani de la elevi ar fi fost chiar membrii comitetului de părinţi. De asemenea, pe camerele de supraveghere s-ar fi văzut cum două eleve nu au primit rezolvările subiectelor, motiv pentru care s-au ridicat şi au semnalat problema. La scurt timp au primit foile bune şi lucrurile s-au calmat. Menţionăm că suma pe care ar fi dat-o fiecare elev se ridică la aproape 600 de lei.

Replica

SCANDAL URIAŞ în POLIŢIE: „Nu vrem să fim poliţiştii primarului“

O declaraţie a vicepremierului Liviu Dragnea, făcută cu prilejul ultimei vizite în Dobrogea, a readus în atenţia opiniei publice vechea dispută dintre Poliţia Naţională şi cea Locală şi a stârnit îngrijorare în rândul poliţiştilor.
„Primarul are prin lege competenţe să asigure ordinea publică, dar nu are pârghiile necesare şi din ce în ce mai mulţi primari cred că Poliţia Locală a fost o păcăleală, în condiţiile în care pentru aceste structuri nu există fonduri suficiente pentru a fi susţinute. Primarii sunt frământaţi, iar punctul meu de vedere este că ei trebuie să aibă în subordine Ordinea Publică şi Rutiera, cu o implicare mai mare din partea Jandarmeriei. Nu vorbim însă de subordonarea compartimentelor cercetări penale şi judiciare”, afirma politicianul.
Reacţiile nu au întârziat să apară. Liderii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) au realizat o petiţie online şi strâng semnături pentru a înăbuşi din faşă orice iniţiativă legislativă de mutare a celor două structuri în cadrul Poliţiei Locale. „Ordinea Publică trebuie să rămână la Poliţia Română. Spuneţi NU transferului la Poliţia Locală” – se menţionează în petiţie.
„Atragem atenţia guvernanţilor că, în cazul în care acest transfer se va realiza, SNPPC, cel mai mare sindicat naţional din România, va trece la ample măsuri de protest menite să stopeze această iniţiativă de distrugere a Poliţiei Române”, au mai susţinut poliţiştii sindicalişti.
„Suntem îngrijoraţi din cauza banilor“
Poliţiştii constănţeni sunt, şi ei, îngrijoraţi de această perspectivă. „Suntem îngrijoraţi. Nu neapărat pentru că am fi în subordinea primăriilor, pentru că cei care muncesc, o fac indiferent de cine este şef. Nu, îngrijorarea noastră este vizavi de partea financiară. Şi aşa acum salariile sunt mici, ce se va întâmpla dacă vom ajunge la poliţiile locale, căci este ştiut că autorităţile locale nu au bani la bugete? Nu cred că aceasta este soluţia. Ar trebui să se procedeze şi la noi, la bugetari în general, precum în mediul privat: acordarea salariilor în funcţie de performanţe. Da, este posibil să apară discuţii, dar poliţiştii vor fi mai impulsionaţi să-şi facă treaba. Poate nu toţi, dar se vor vedea rezultate mai bune”, ne-a mărturisit unul dintre ofiţerii de poliţie din cadrul Serviciului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Constanţa.
La rândul său, George Caraivan, liderul Biroului Teritorial Constanţa al SNPPC, se opune acestei intenţii. „Nu suntem de acord, pentru că am făcut o şcoală de poliţie, nu de bocanc la stânga, bocanc la dreapta, pentru a ajunge în poliţia primarului. Edilii locali au interese politice şi nu este bine ca poliţiştii să fie în subordinea lor. Dacă primarii vor, să-şi angajeze gardieni.
În străinătate există acest model de structură, în care poliţiştii sunt subordonaţi primarului, dar în ţara noastră nu s-a ajuns încă la acest nivel. Cum ar fi, de exemplu, ca poliţiştii din Cumpăna să fie drepţi în faţa primăriţei? Nu este normal! Şi repet, noi am făcut o şcoală, nu de bocanc la stânga, bocanc la dreapta”, a subliniat liderul sindical.
Proiectul similar din 2011, a picat
Trebuie menţionat că nu este prima dată când guvernanţii au o astfel de iniţiativă. Deocamdată, intenţia vicepremierului Liviu Dragnea nu a fost materializată într-un proiect, dar în 2011 un astfel de proiect, realizat de Ministerul Administraţiei şi Internelor, la acea dată, a fost supus atenţiei primarilor şi poliţiştilor.
Conform proiectului, Poliţia Locală urma să se ocupe integral de activitatea de poliţie rutieră şi de ordine publică, în vreme ce poliţiştii din cadrul IGPR ar fi rămas cu activitatea judiciară, cercetarea şi întocmirea dosarelor pentru infracţiuni şi trimiterea lor în judecată.
La data respectivă, s-au opus proiectului inclusiv poliţiştii locali, întrucât mutarea poliţiştilor de la cele două structuri presupunea concedierea celor locali. În cele din urmă, proiectul a fost retras.

Cuget Liber

Comunicat Primaria Mangalia

La sfarsitul saptamanii trecute, pe plaja dintre Saturn si Venus, la Black Sea Arena, au fost organizate, cu sprijinul Primariei municipiului Mangalia, mai multe evenimente destinate turistilor. Astfel, peste 100.000 de persoane au fost prezente, sambata si duminica, la Liberty Parade si Concertul Europa FM, printre spectatori aflandu-se primul ministru Victor Ponta si primarul Mangaliei, Cristian Radu. Startul distractiei in statiunile din sudul litoralului a fost dat inca de joi, 11 iulie, cu o intrecere spectaculoasa intre un autoturism Jaguar, o motocicleta, un avion si un elicopter. Evenimentul s-a desfasurat pe o distanta de 2 Km, de-a lungul cordonului rutier Saturn-Venus. Un alt spectacol deosebit a fost oferit turistilor, vineri, 12 iulie, cu ocazia deschiderii intrecerilor de drifturi de la Mangalia Grand Prix. Evenimentul, organizat de Primaria Mangalia si Bucharest Grand Prix, se doreste a fi o combinatie intre sportul cu motor in general si entertainment. Pe arena special amenajata pentru aceasta manifestare au loc, in fiecare seara, adevarate spectacole de drift, cu participarea unor piloti de renume mondial. In zilele de 13 si 14 iulie, in Portul Turistic Mangalia a avut loc spectacolul aviatic “Aeromania”, cu participarea unor piloti celebri. Looping-urile desavarsite si manevrele de zbor inedite au fost apreciate de publicul prezent. Pilotii romani si straini, dar si parasutistii experimentati au incantat atat turistii, cat si localnicii de pe plaja din Mangalia. In cadrul evenimentului a fost inclus si un concert desfasurat in incinta Aeroportului Tuzla, cu artisti precum Margineanu, Zdob si Zdub, Platonic, Trupa Veche si Parazitii. Evenimentul care a reunit in sudul litoralului peste 50.000 de spectatori a fost Liberty Parade 2013. Cea mai mare petrecere de pe litoralul romanesc a inceput sambata, 13 iulie, inca de la ora 16:00, cand Caravana Liberty Parade s-a pus in miscare de la intrarea in statiunea Olimp si a trecut prin Neptun, Jupiter, Cap Aurora si Venus, adunand petrecaretii aflati la mare, cu destinatia „Black Sea Arena”. Atat pe traseul caravanei, cat si pe scena Liberty au mixat unii dintre cei mai iubiti DJ romani si straini, care au incins atmosfera timp de 14 ore. Duminica, 14 iulie, in aceeasi locatie, a avut loc concertul Europa FM, cu participarea unor trupe si artisti romani. Peste 50.000 de spectatori au urmarit Directia 5, Smiley, Vama si Voltaj. Scena din cadrul “Black Sea Arena” a fost una dintre cele mai mari, din sud-estul Europei. Aceasta masoara 450 de metri patrati fiind flancata de 300 de metri patrati de led screen-uri.

Accident deosebit de grav la intrarea în Mangalia. Medicul pneumoftiziolog Carmen Naghel a decedat, iar asistenta sa este în stare foarte gravă la Spitalul Constanţa

Dr. Carmen Naghel, medic în cadrul Cabinetului de Pneumoftiziologie al Spitalului Mangalia, în vârstă de 59 de ani, a decedat astăzi, în urma unui accident în lanţ ce a avut loc pe DN39, în apropierea Hergheliei. Potrivit lucrătorilor de la Poliţia Rutieră Mangalia, în accident au fost implicate trei autoturisme. În timp ce unul dintre acestea a reuşit să evite impactul, intrând, în schimb, într-un pom de pe marginea drumului, celelalte două maşini s-au lovit frontal, şoferul uneia dintre ele (Liliana Cârjă, asistenta medicului din Mangalia, de 37 de ani) fiind grav rănit, în timp ce viaţa dr. Naghel nu a mai putut fi salvată de lucrătorii de pe Ambulanţă.
Cercetările continuă, la această oră, la Poliţia Rutieră Mangalia pentru stabilirea celor vinovaţi de accidentul de la intrarea în Mangalia. Din primele date, se pare că şoferul autoturismului Audi CT-12-WXY s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară, intrând în plin în maşina în care se aflau cele două cadre medicale, un Renault cu numărul de înmatriculare CT-07-GHA. Ca o ironie a sorţii, soţul medicului din Mangalia a decedat, în urmă cu ceva timp, tot într-un accident de circulaţie.

editiadesud.ro

sâmbătă, 13 iulie 2013

Val de distracţie estivală

De la Mamaia la Mangalia, întregul litoral românesc este sub asediul petrecăreţilor. Fie că vorbim de staţiunile din nord sau din sud, nimeni nu va scăpa de valul distracţiilor estivale. Printre evenimentele care ţin capul de afiş al acestui weekend se numără Carnavalul Mamaia, Liberty Parade de pe „Black Sea Arena”, între Venus şi Saturn, show-ul de acrobaţii aeriene „Aeromania” de la Mangalia şi Tuzla sau Mangalia Grand Prix. Nu mai vorbim despre a patra etapă a campionatului naţional de drift care se desfăşoară la Maritimo Shopping Center. În plus, oferta cluburilor din staţiuni este şi ea diversificată şi... irezistibilă
 Telegrafonline.ro

vineri, 12 iulie 2013

De Ziua Națională a Franței, LA MALLE RIMBAUD

Biblioteca Franceză „Arthur Rimbaud” din Mangalia, din cadrul Complexului Cultural „Callatis”, organizează duminică, 14 iulie 2013, ora 10.00, cu prilejul Zilei Naționale a Franței, vernisajul expoziției temporare „La malle Rimbaud” („Valiza lui Rimbaud”).
Anul acesta se împlinesc 21 de ani de la înființarea acestei biblioteci și, pentru prima dată, va fi organizată o expoziție care va cuprinde viața și opera poetului francez Arthur Rimbaud. După ce a călătorit în întreaga lume, valiza a fost dăruită bibliotecii din Mangalia, în semn de prietenie, de către Claudine Ledoux, primarul orașului Charleville-Mézières.
La deschiderea expoziției va fi prezent și Jean-Pierre Marcoux, președintele fondator al „Association des Amis de la Bibliothèque Française de Mangalia”, care a adus expozitia de la Charleville –Mézières și care o va descrie celor prezenți. Jean-Pierre Marcoux a propus Institutului Francez din România ca expoziția să fie prezentată, în viitor, în toate orașele din România.
Sunt așteptați la vernisaj toți locuitorii Mangaliei și turiștii francofoni. Expoziția va fi deschisă până la sfârșitul verii.
Data: 11.07.2013

Persoană de contact: Director, dr. Tatiana Odobescu
Tel. 0735168285

Adrenalină de la cer la pământ. Cursă „nebună“ între Venus şi Saturn

În preambulul show-ului aviatic „Aeromania”, programat sâmbătă şi duminică, la Tuzla şi Mangalia, ieri, pe şoseaua dintre staţiunile Venus şi Saturn, adrenalina a atins cote maxime. Turiştii au fost martorii unui eveniment de zile mari, un adevărat spectacol cum se poate vedea doar în filmele de acţiune cu buget generos, „o întrecere” între cer şi pământ. Vedetele show-ului au fost un Jaguar XKR azuriu, două motociclete, cele mai rapide din lume – Suzuki Hayabusa şi o Honda VFR -, un elicopter Cabri G2 şi un avion Yak 52.
Deşi spectacolul din aer a fost senzaţional, martorii spun că vedeta întrecerii a fost Jaguarul, care a fost „îmblânzit” de o pasionată de cai-putere ce nu mai are nevoie de nicio prezentare… Roxana Ciuhulescu! Avionul a fost strunit de un specialist în acrobaţii, Dan Ştefănescu, iar elicopterul a fost condus de fostul pilot militar Vasile Chivu. De pe motociclete, senzaţiile tari au fost oferite de pilotul Sorin Herea, care a făcut show cu o Suzuki Hayabusa, bijuterie pe două roţi aparţinând colegului său, Dan Ştefănescu, şi de comandantul Aeroportului Tuzla, Adrian Vasilache. Acesta din urmă s-a simţit în largul său pe o Honda VFR, cu care vine de obicei la serviciu.
Ineditul show aerian-terestru a fost organizat de Primăria Municipiului Mangalia, Poliţia Locală şi reprezentanţii aeroportului Tuzla. Perceput drept o cursă „nebună” de turiştii care au întors spatele mării pentru aproximativ o oră, show-ul a fost conceput de organizatori ca o probă tehnică înainte de „Aeromania”.

 Telegraf

Dosarul Fraudei de la Bacalaureat, din Mangalia, declinat la DNA: cadrele didactice ar fi recunoscut că au primit bani

Dosarul în care elevii care ar putea fi acuzaţi de dare de mită, dar şi cadrele didactice, care ar fi acceptat bani pentru a le da foi xerox cu subiectele deja rezolvate – caz petrecut la Liceul Ion Bănescu din Mangalia, în timpul ultimei probe a Bacalaureatului -, a fost declinat Direcţiei Naţionale Anticorupţie. De asemenea, cadrele didactice ar fi fost audiate şi ar fi recunoscut că au primit bani, suma ridicându-se, ca medie, la aproximativ 600 de lei de elev.
Cercetările continuă în cazul acuzaţiilor de fraudă la Bacalaureatul desfăşurat în cadrul Liceului Ion Bănescu din Mangalia, acolo unde o clasă întreagă ar fi primit rezultatele deja rezolvate, 23 de elevi putând fi acuzaţi de dare de mită. Totul a pornit la ultima probă, cea de alegere a profilului, derulată vineri, 5 iulie, când oamenii legii au fost sesizaţi prin 112 de faptul că, într-o bancă a unei săli de clasă, din cadrul respectivei unităţi de învăţământ, au fost găsite două copii xerox ale unor subiecte rezolvate. Însă, după ancheta derulată, a venit şi vestea şocantă, şi anume că nu doi elevi au primit subiectele rezolvate, ci o clasă întreagă. Pe camerele de supravegehere, spun anchetatorii, s-ar fi văzut cum directorul Şcolii numărul 1 din Mangalia, Florin Pădureanu, membru în comisia de examen, a împărţit foile elevilor, iar banii i-a primit printr-o femeie, un interpus. Însă, acesta a negat acuzaţiile, menţionând că a stat pe hol în tot acest timp. Între timp, potrivit anchetatorilor, patru cadre didactice au fost audiate, fiind vorba de cei doi supraveghetori din respectiva sală de clasă, directorul şcolii numărul 1, Florin Pădureanu, dar şi de o a patra persoană, cel mai probabil femeia prin care s-au dat banii. În urma audierilor, cele patru persoane ar fi recunoscut că au primit bani, iar iniţiatorii acestui demers de a se strânge bani de la elevi ar fi fost chiar membrii comitetului de părinţi. De asemenea, pe camerele de supraveghere s-ar fi văzut cum două eleve nu au primit rezolvările subiectelor, motiv pentru care s-au ridicat şi au semnalat problema. La scurt timp au primit foile bune şi lucrurile s-au calmat. Surse judiciare au menţionat faptul că dosarul a fost declinat la DNA. Dosarul a fost declinat la DNA, unde va fi cercetată comisia de examen, şeful comisiei de examen, a confirmat Mihaela Mergeani din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa. Menţionăm că suma pe care ar fi dat-o fiecare elev se ridică la aproape 600 de lei.

Replica

După 15 ani. Din 27 iulie, noi curse de cai. Herghelia Mangalia primeşte a doua şansă

PREGĂTIRI DE CONCURS
După ce ani la rând a fost ignorată şi dată uitării, fiind la un pas de a se desfiinţa, Herghelia Mangalia reînvie. Frumoşii cai pur sânge arab, una dintre cele mai vechi, pure şi nobile rase din lume, vor putea fi văzuţi în toată splendoarea lor la finele acestei luni, când vor fi reluate celebrele curse de cai ce odinioară aduceau faimă acestei herghelii. Pentru ca totul să decurgă în cele mai bune condiţii, Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) s-a implicat, în urma unui protocol cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, filiala Constanţa, în reamenajarea complexului. În baza acestui parteneriat, în numai două luni, CJC a reabilitat grajdurile şi aproape toate aleile şi căile de acces din hipodrom. În plus, în prezent se lucrează la montarea tribunelor şi la modernizarea hipodromului şi a caruselului, unde vor avea loc spectacolele. Pentru a verifica stadiul lucrărilor, preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a efecuat, ieri, o vizită la Mangalia, unde a fost încântat de modul cum se prezintă herghelia. „În principiu, vrem să redeschidem hipodromul în 27 iulie, când vor fi reluate cursele de cai. Cu această ocazie, dorim să cotăm aceste curse la agenţiile de pariuri din lume, respectiv din Marea Britanie şi din ţările cu tradiţie, pentru că de acolo pot veni bani pentru dezvoltarea hergheliei”, a spus Constantinescu. El a adăugat că, din păcate, o lungă perioadă de timp, herghelia de la Mangalia a fost abandonată, iar în perioada guvernărilor portocalii, caii ajunseseră să nu mai aibă nici apă de băut şi nici nutreţ. „Herghelia era în paragină. Noi, cei de la Consiliu, prin protocolul pe care l-am făcut cu Romsilva, am reuşit în numai două luni şi jumătate să reabilităm întregul complex şi să asigurăm inclusiv vaccinarea cailor, care erau bolnavi de leptospiroză. Această herghelie este o piesă unicat a României şi este păcat ca aceşti cai să nu intre din nou în circuitul turistic şi competiţional şi nu să fie cotaţi la adevărata lor valoare. De asemenea, herghelia trebuie să reintre în circuitul turistic, pentru ca toată lumea să aibă ocazia de a vedea această bijuterie de rasă de cai”, a spus Constantinescu.
ISTORIE
La rândul său, şeful hergheliei, Isvan Antal, a declarat că în cele opt grajduri de la Mangalia se găsesc 355 de cai pur sânge arab, din care 53 sunt armăsari pentru montă publică, nouă pentru pepiniera hergheliei, 60 iepe mame, 90 de cai pentru vânzare, iar restul – cai de muncă, ponei şi tineret pentru creştere. Potrivit lui Antal, Herghelia Mangalia a fost înfiinţată în 1928, fiind populată cu material biologic provenit din Herghelia Babolna, care aparţinut Imperiului Austro-Ungar, specializată pe creşterea cailor arabi. „Caii de la Mangalia au fost o captură de război din Primul Război Mondial, fiind aduşi la Mangalia de la Budapesta, cu grajduri cu tot. Exemplarele provenite ca şi captură de război în 1919 erau generaţiile I, II şi III din caii arabi achiziţionaţi pentru nevoile cavaleriei de către comisiile împărăteşti din târgurile din Aleppo şi Damasc sau chiar direct de la triburile de beduini”, a spus şeful hergheliei, care a adăugat că, din vechiul nucleu care exista la înfiinţare, se păstrează şi astăzi liniile genealogice. Complexul de la Mangalia dispune de un hipodrom de trap şi galop bine amenajat, iar în incinta unităţii se practică echitaţia şi se pot efectua plimbări de agrement – călare sau cu trăsura – de-a lungul Mării Negre.

Telegraf

Frauda la BACALAUREAT: la Mangalia, o clasă întreagă a primit subiectele rezolvate, în timpul examenului!

Situaţie explozivă la Mangalia! Este vorba de examenul de maturitate, de Bacalureatul 2013, unde 23 de elevi ar putea fi acuzaţi de dare de mită. Ne referim aici la problema iscată la ultima probă, cea de alegere a profilului, derulată vineri, 5 iulie, care a pus pe jar atât reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, cât şi poliţiştii.
Mai exact, la Liceul Ion Bănescu, oamenii legii au fost sesizaţi prin 112 de faptul că , într-o bancă a unei săli de clasă, din cadrul respectivei unităţi de învăţământ, au fost găsite două copii xerox ale unor subiecte rezolvate. Însă, după ancheta derulată de poliţişti, vine vestea bombă! Nu doi copii au primit subiectele rezolvate, ci o clasă întreagă, ceea ce înseamnă 23 de elevi, susţin poliţiştii. Potrivit anchetatorilor, camerele de supraveghere din respectiva unitate de învăţământ ar fi suprins cum directorul şcolii numărul 1 din Mangalia, Florin Pădureanu, membru în comisia de examen, a intrat în sala de clasă şi a dat copiilor foile xerox cu subiectele rezolvate. Însă, acesta spune că nu este adevărat. Nu este adevărat, nu am ce să declar. Vă spun, pe camerele de supraveghere se vede cum eu eram pe hol, aşa cum trebuia să fiu, şi nu în clasă. Mai mult nu am ce să spun. Nu am nici un amestec, a declarat, pentru Replica, Florin Pădureanu.
Însă, oamenii legii au mai spus că elevii ar fi recunoscut faptul că au dat bani pentru a primi subiectele deja rezolvate, dar nu direct lui Pădureanu, ci unei femei, fiind vorba de un interpus. Despre acest lucru, Florin Pădureanu a spus: Nu ştiu nimic. Cel mai probabil, elevilor li se va anula examenul de Bacalaureat şi nu-l vor putea susţine nici în toamnă, fiind vorba de infracţiune de dare de mită. Dosarul se află acum la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, cercetările continuând.

Replica

Moştenire maramureşeană între Mara şi Cosău

Casa de Cultură Mangalia, din cadrul Complexului Cultural „Callatis”, găzduieşte în perioada 9-15 iulie 2013 expoziţia fotografică a zonei Mara –Cosău, din judeţul Maramureş, organizată de către UAT Judeţul Maramureş, reprezentată prin Consiliul Judeţean Maramureş.
Expoziția face parte din Proiectul „Moştenire maramureşeană între Mara şi Cosău”, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltare durabilă şi promovarea turismului, Domeniul major de intervenţie 5.3 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică. Autoritatea de management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism.
Obiectivul proiectului este punerea în valoare a zonei cuprinse între valea Marei şi a Cosăului, din judeţul Maramureş, prin informarea pieţei turistice asupra diversităţii obiectivelor acesteia şi promovarea/încurajarea unor forme de turism durabil.
Expoziţia surprinde o lume inedită a peisajelor, a tradiţiilor şi obiceiurilor străvechi, a oamenilor mândri, a artei lemnului, prin fotografii realizate în zona Mara-Cosău din judeţul Maramureş, de șapte fotografi profesionişti.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 10 iulie, ora 11.00.
Data: 09.07.2013
Persoană de contact: Director, dr. Tatiana Odobescu
Tel. 0735168285

luni, 8 iulie 2013

Scrisoarea primarului Radu


Mangalia şi sudul litoralului – cum vede turismul primarul Cristian Radu

În ultimii ani, sudul litoralului românesc a avut mult de suferit din cauza lipsei investiţiilor, dar şi a scandalurilor care au măcinat administraţia locală din Mangalia. Această situaţie promitea însă să se schimbe odată cu alegerile locale de anul trecut, după ce Cristian Radu a câştigat funcţia de primar. Noul edil, încă de la început, şi-a stabilit ca principală prioritate turismul. Despre modul în care sunt pregătite staţiunile din sud şi despre ce surprize vor avea parte turiştii, am stat de vorbă cu primarul Cristian Radu.
- Cum s-a pregătit, anul acesta, Mangalia pentru sezonul estival?
- Încă din toamna anului trecut am format câte o comisie de specialitate pe fiecare staţiune, alcătuită din consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei şi agenţi economici. Au urmat o serie de inspecţii în toate staţiunile din sudul litoralului pentru a identifica şi rezolva problemele zonei. Dorim un parteneriat echitabil cu hotelierii şi agenţii economici implicaţi în turism. Însă, nu toţi au înţeles că mai trebuie să şi investească şi să ofere servicii turistice de calitate. De aceea, am conceput un Regulament privind comerţul stradal în staţiuni pentru o mai bună colectare a impozitelor şi taxelor pe durata sezonului şi pentru respectarea normelor urbanistice impuse de CL. Pe partea economică, facem demersuri pentru creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul local. Până anul trecut unii agenţi economici plăteau taxe derizorii pentru activele deţinute sau, mai grav, nu plăteau niciun impozit. În prezent, verificăm toate contractele încheiate de administraţia locală până anul trecut. S-au dat zeci de hectare prin diverse contracte de concesiune, închiriere sau asociere, veniturile bugetului local reprezentând sume infime. Vom anula tot ce este ilegal pentru a reîntregi patrimoniul municipalităţii. La acest moment, sunt peste 220 de agenţi economici care se află în procedură de verificare şi stabilire a obligaţiilor de plată către bugetul local.
- Ce surprize le veţi pregăti turiştilor în această vară?
- Vom revigora turismul prin crearea de evenimente menite să atragă turişti. Un prim pas a fost făcut, odată cu organizarea evenimentului prilejuit de Sărbătorile Pascale. Alte evenimente organizate special pentru cei care preferă destinaţiile turistice de la noi sunt: „Mangalia Air Show” – un spectacol aviatic cu participarea unor piloţi acrobaţi de prestigiu, eveniment ce va avea loc în perioada 13-14 iulie; „Mangalia Drift Grand Prix” – eveniment organizat pe toată durata verii, în zona dintre Saturn şi Venus, care va fi o combinaţie între sportul cu motor şi entertainment, manifestare ce va atrage un număr mare de turişti români dar şi străini, obişnuiţi cu spectacole de acest gen.
Tot pe cordonul Saturn-Venus, va fi amenajată o zonă pentru organizarea de spectacole şi concerte în aer liber. Locaţia se va numi Black Sea Arena şi va găzdui până la 100.000 de oameni, având una dintre cele mai mari scene din sud-estul Europei. Primul eveniment de amploare va fi pe 13-14 iulie, respectiv Liberty Parade, urmat de concertul Europa FM. În aceeaşi locaţie vor concerta, în această vară, trupe şi artişti celebri la nivel internaţional.
Pe 15 august, de Sfânta Maria, vom organiza, împreună cu reprezentanţii Armatei, în Portul Turistic, un spectacol dedicat Zilei Marinei. În intervalul 22-25 august se va organiza Festivalul Callatis, eveniment la care Primăria Mangalia este partener. Apoi, între 30 august – 1 septembrie avem ca proiect organizarea Festivalului Antic Callatis.
În perioada 30 august – 8 septembrie, sunt programate mai multe evenimente cu prilejul Zilei Mangaliei, care se va sărbători de Sfânta Maria (8 septembrie). Astfel, dorim să organizăm Festivalul Multietnic, în colaborare cu ANTREC, Festivalul de Teatru FRINGE, precum şi o procesiune religioasă, prilejuită de aducerea Brâului Maicii Domnului, din Grecia, pe data de 8 septembrie.
Ca şi concluzie în privinţa evenimentelor, dorim ca turismul să fie un motor de dezvoltare economică în sudul litoralului. Cu siguranţă, sezonul următor se vor vedea mai multe schimbări pozitive în sudul litoralului.
- Ştim că este prea din scurt să discutăm despre măsuri concrete, de când sunteţi primar, în reabilitarea turismului în staţiunile din sud. Care este proiectul dvs. privind turismul?
- În primul rând trebuie să vorbim despre un turism civilizat, la standarde europene. Nu putem avea pretenţii să readucem turiştii străini, dacă nu le oferim condiţii decente. Pentru asta este nevoie de continuarea investiţiilor în infrastructură, respectarea reglementărilor privind comerţul stradal şi nu în ultimul rând repunerea în circuitul turistic a unităţilor de cazare abandonate în ultimii zece ani. La acest punct surprizele plăcute au început să apară, în sensul că deja s-a reabilitat un hotel din Venus şi tot în această staţiune s-a inaugurat recent un hotel de 5 stele. Deci se poate.
- Pe ce atuuri va miza turismul din sudul litoralului, în competiţia cu staţiunea Mamaia şi litoralul bulgăresc?
- Vă spun foarte clar că noi nu concurăm cu nimeni în domeniul turistic. Avem propria identitate şi vom repune în valoare atuurile zonei, vom face campanii de rebranding şi vom reuşi să revitalizăm sudul litoralului. Mizăm pe turismul balnear pentru că în Mangalia avem 10 izvoare cu apă sulfuroasă, mizăm pe turismul de familie pentru că avem staţiuni pline de verdeaţă, parcuri şi zone speciale pentru petrecerea timpului liber. Mizăm de asemenea pe creşterea numărului de turişti prin crearea de evenimente, aşa cum am vorbit deja. Avem multe monumente istorice pe care turiştii sunt aşteptaţi să le viziteze. În concluzie, este doar o chestiune de timp până când staţiunile din sudul litoralului îşi vor recăpăta statutul de perle ale litoralului românesc.

 Cuget Liber

Scafandrii profesionişti ne fac curăţenie în adâncul Portului Turistic

Asociaţia Română a Scafandrilor Profesionişti şi Sportivi, în parteneriat cu Asociaţia Sportivă Municipală Callatis şi Primăria Mangalia a derulat sâmbătă, 6 iulie, prima acţiune din cadrul unei campanii de ecologizare a Portului Turistic. Proiectul se desfăşoară sub deviza „Protejează Marea Neagră“.
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Asociaţiei Române a Scafandrilor Profesionişti şi Sportivi, Alexandru Gorga, acţiunile de ecologizare vor avea loc tot sezonul estival, la fiecare sfârşit de săptămână. Totodată, afirmă acesta, în colaborare cu autorităţile locale se doreşte înfiinţarea unui Departament de Salvare şi Intervenţie pe Mare, în subordinea primăriei, care va funcţiona în baza voluntariatului membrilor asociaţiei, scafandri profesionişti.
„Din experienţă ştiu că în porturile turistice se găsesc resturi aruncate de oameni care nu ştiu să folosească un coş de gunoi. Noi ne dorim ca, pe lângă activităţile de acest gen, pe timpul sezonului, să îi ajutăm şi pe colegii noştri salvamari sau pe cei de la Poliţia de Frontieră sau de la administraţia portului“, spune Alexandru Gorga.
Cei şase scafandri care au „vizitat“ adâncurile Portului Turistic Mangalia timp de mai multe ore, au lucrat în condiţii dificile. Pe fundul apei, spuneau aceştia în momentele în care urcau la suprafaţă, stratul de mâl este de peste jumătate de metru, iar vizibilitatea, din cauza hulei, extrem de scăzută. Cu toate acestea, scafandrii profesionişti au ridicat, pe mal, mai mulţi zbiri din metal şi dale de marmură, rămase, cel mai probabil din timpul reabilitării Portului Turistic, dar şi sticle şi pahare, frânghii, PET-uri şi chiar şi … o tigaie!

editiadesud.ro

Prima şedinţă ordinară în noua sală de şedinţe. S-au stabilit membrii CA al Gold RA şi regulamentul de funcţionare a cimitirelor

Reuniţi în şedinţă ordinară pentru prima oară în acest an în sediul primăriei, consilierii locali au aprobat, printre altele, mandatarea Serviciului Public Administrarea Domeniului Public şi Privat în vederea gestionării activităţii de afişaj stradal publicitar, stabilirea numărului de membrii în Consiliul de Administraţie al RA Gold Mangalia, aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a Cimitirelor de pe raza municipiului Mangalia.
Pe ordinea suplimentară de zi au mai fost adăugate numai puţin de zece puncte, printre care Regulamentul de funcţionare al Servicului pentru Evidenţa Persoanelor, Regulamentul de desfăşurare a examenelor de promovare în grad a personalului Spitalului Municipal Mangalia, aprobarea listei nominale a unor terenuri aparţinând domeniului public şi privat, avizul de principiu privind concesionarea unui teren către SC Neptun-Olimp SA, un protocol încheiat între municipalitate şi o firmă ce se va ocupa de o parte a evenimentele ce se vor derula în sudul litoralului.
Cozmin Florescu şi Constantin Vlăduţ Sărman, cetăţeni de onoare ai Mangaliei
După minute în şir de dezbateri şi polemici seci, aleşii au decis acordarea titlurilor de cetăţeni de onoare, post-mortem, către alţi doi militari din Mangalia, Cozmin Florescu şi Constantin Vlăduţ Sărman, care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident aviatic de la Tuzla. Deşi o parte a consilierilor locali au dezaprobat acordarea tuturor facilităţilor ce decurg din acordarea acestui titlu şi de care ar urma să beneficieze moştenitorii celor căzuţi la datorie (aleşii arătându-se deosebit de „îngrijoraţi“ de sărăcirea Mangaliei în urma acordării celor 500 de metri pătraţi sau a scutirii de la plata unor taxe), prin vot şi faptul că exista un precedent într-o şedinţă anterioară (cazul lui Florin Claudiu Cişmaşu, care a primit titlul de cetăţean de onoare, cu toate facilităţile conforme legii în vigoare), i-a determinat să revină la sentimente mai bune. Potrivit consilierului local Sorin Andrei, „ar fi o formă de disciminare faţă de cei doi“, în timp ce secretarul primăriei, Petrina Boiţă, a declarat decizia de neacordare a facilităţilor drept „neconstituţională şi ilegală“.
Astfel că proiectul a trecut prin votul majorităţii şi în ciuda indignării unora dintre aleşi.

editiadesud.ro

“O renaţionalizare n-ar strica”. Hotelul lui Popoviciu îi stă în gât consilierului mangaliot Nelu Mincă

În urmă cu câteva zile, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a prezentat bilanţul primul an de când este primar. Pe lângă bune şi rele, au luat cuvântul şi consilierii locali, în prezenţa senatorului Nicolae Moga, iar după conferinţă câţiva dintre aleşii locali au mai avut câte ceva de reproşat, referitor la turism, mai exact de ce nu merg lucrurile bine în turism. Consilierul local Ion Mincă i-a adus în atenţie senatorului situaţia hotelurilor privatizate cu succes în 2007, în vremea ministrului Dan Matei Agathon. Este vorba despre acele unităţi de cazare cumpărate la preţuri convenabile (derizorii chiar) şi lăsate în paragină de proprietari. Trebuie să faceţi ceva, să daţi o lege, i-a spus Mincă senatorului Moga, el precizând că toate măsurile pe care încearcă administraţia locală să le ia pentru disciplinarea acelor hotelieri par în zadar, şi nu de acum, ci de ani de zile. Degeaba se inaugurează un hotel de 5 stele, când alături stă o paragină. Erau hoteluri emblematice în sudul litoralului, care acum sunt ruine: Panoramicul, unităţile luate de fraţii Micula, hotelul Neptun din staţiunea Neptun, pe care l-a luat Puiu Popoviciu, a spus Ion Mincă. Alesul local a ţinut să sublinieze situaţia hotelului Neptun, el declarând că oricine din ţara asta a auzit de acest hotel, în plus, susţine Mincă, este de neînţeles cum un om ca Popoviciu, la banii pe care îi învârte, nu reuşeşte să nu mai facă staţiunea de ruşine: Să vă uitaţi cum arată clădirea! Păi, dacă vrea cineva cazare în sudul litoralului, la unul din hotelurile cunoscute, ce îi spunem? Că sunt închise? Că sunt paragină?, şi-a susţinut Mincă punctul de vedere. Şi, în prezenţa unui alt consilier, Mincă a avansat şi următoarea idee: O renaţionalizare n-ar strica în aceste cazuri. L-au domolit colegii şi senatorul Moga, acesta declarându-i că mingea e în terenul aleşilor locali. Ar trebui să îi sancţionaţi, să le puneţi în vedere să reabiliteze unităţile, iar dacă nu, să faceţi mai departe, către Parlament, o adresă, să ne solicitaţi să intervenim printr-o modificare a legii. Revenind la hotelul Neptun din Neptun, într-adevăr, el nu arată nici de fiţe şi nici proaspăt spoit măcar , în schimb, chiar la intrare, poţi admira două tarabe cu produse româneşti. Între produsele româneşti, desigur, se regăseau şi câteva tricouri made în China. Facem precizarea că Puiu Popoviciu, care este considerat unul dintre cei mai bogaţi români, a câştigat în 2007 licitaţia organizată de AVAS pentru hotelul Neptun pentru 7 milioane de euro. Cât priveşte unităţile hoteliere deţinute de fraţii Micula în sudul litoralului, ele nu au nici o şansă să fie reabilitate în viitorul apropiat. Spunem asta având în vedere că proprietarii bifează pierderi de miliarde pe linie. Potrivit datelor oficiale raportate investitorilor, valabile până la data de 30.09.2012, toate cele opt societăţi deţinute de Micula au înregistrat pierderi de peste 8 miliarde de lei vechi.

Replica

Ambulanţă pentru subunitatea Mangalia

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a fost prezent, joi, 4 iulie, la sediul Grupului 1 de intervenţie Constanţa Palas pentru a prelua o ambulanţă care va funcţiona la Subunitatea Mangalia a Serviciului de Ambulanţă Constanţa. În următoarele zile, ambulanţa se va afla la sediul Subunităţii Mangalia, ca urmare a demersurilor întreprinse de Primăria Mangalia la Consiliul Judeţean Constanţa. Unitatea mobilă prespitalicească va deservi locuitorii municipiului şi pe cei din localităţile limitrofe. Autosanitara va asigura, permanent, asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, imediat ce procedura tehnică de preluare va fi legal îndeplinită. Ambulanţa face parte din categoria celor de tip C şi deţine echipamente medicale performante, respectiv: defibrilator-monitor, aparat de ventilaţie mecanică, aspirator de secreţii, dispozitiv injectomat, cameră de izolare pentru cei contaminaţi, dispozitiv de extracţie tip Ket, targă vacuum.

Replica

Măsuri de protecţie. Magazine de tip economat în Mangalia

Primăria Mangalia acordă o atenţie deosebită, prin diferite programe, persoanelor de vârsta a treia care locuiesc pe raza municipiului. În acest sens, primarul Cristian Radu a anunţat că are de gând să le ofere vârstnicilor o nouă facilitate: un lanţ de magazine destinate persoanelor cu handicap şi bătrânilor cu venituri modeste. „Vom deschide magazine de tip economat în toate cartierele municipiului. Acestea vor funcţiona după modelul celor amenajate la Constanţa de Radu Mazăre. Nu inventăm noi roata. Dacă ceva funcţionează bine în altă parte, aplicăm şi noi la Mangalia”, a spus Cristian Radu. El a adăugat că această măsură de protecţie socială se adaugă la planul administraţiei locale de a impune „preţuri recomandate” în pieţele din municipiu. În acest sens, toţi locuitorii care trec pragul pieţei centrale a oraşului au plăcuta surpriză de a găsi, pe un monitor de mari dimensiuni, preţuri recomandate la alimentele de bază. „Ideea noastră a fost de a avea în pieţele din Mangalia preţuri cât mai mici la câteva legume şi fructe de bază. Cert este că ne dorim să ţinem preţurile din pieţe cât mai jos posibil, pentru că sunt foarte multe persoane care abia îşi duc zilele”, a declarat primarul.

Telegraf

duminică, 7 iulie 2013

Şmecheria nu te scapă de taxă: Iată cum te poate face statul să plăteşti timbrul de mediu, chiar dacă ai "păcălit" sistemul apelând la partaj

Şmecheria nu te scapă de taxă:

Iată cum te poate face statul să plăteşti timbrul de mediu, chiar dacă ai "păcălit" sistemul apelând la partaj

Prima Pagină8 jul 2013


Iată cum te poate face statul să plăteşti timbrul de mediu, chiar dacă ai "păcălit" sistemul apelând la partaj

Conform statisticilor, românii sunt săracii Europei. Nu suntem săraci însă la capitolul idei, şi nu vorbim despre idei care să ne scoată din mizerie, ci idei care să ne salveze de legi, reguli şi aşa mai departe. Clasa politică ne-a arătat că şmecheria poate salva bugetul unei familii sau poate conduce la obţinerea, cu uşurinţă, a unei diplome - iar aici cuvintele sunt de prisos în contextul ultimelelor evenimente de la bacalaureat. Timbrul de mediu este uşor de fentat, au demonstrat mii de români. Au găsit chichiţa din lege care te poate scuti de plata taxei. Păcătoasa apucătură - hai să păcălim sistemul - este însă pe cale să devină coşmar. Cu riscul să supărăm mii de şoferi/deţinători de autoturisme, vă vom arăta în rândurile care urmează cât de uşor vă poate scoate statul banii din buzunar, chiar dacă aţi crezut că scăpaţi de corvoada unei noi dări.


Aşadar, presa relata, zilele trecute, cum scapă românii inventivi de taxa de timbru, apelând la partaj. Metoda era descrisă, în presa centrală, după cum urmează: Un anume autoturism este cumpărat din Germania şi apoi vândut înRomânia către doi proprietari, pe baza unui simplu act de mână. Apoi, cei doi se prezintă în faţa unui notar şi solicită partajarea bunului comun, în favoarea unuia dintre ei, adică a adevăratului proprietar. Cu actul notarial din care rezultă partajul, omul se prezintă laServiciul de Înmatriculări. Confrom procedeului, practic înmatriculezi pe gratis întrucât orice bun deţinut de două sau mai multe persoane poate deveni proprietatea exclusivă a uneia dintre acestea. Există un principiu de drept potrivit căruia nimeni nu este obligat să rămână în indiviziune, adică să deţină un bun în proprietate alături de alte persoane, astfel cei doi proprietari ai autoturismului se prezintă în faţa notarului, declară cota de contribuţie a fiecăruia la momentul cumpărării maşinii, valoarea sultei care va fi plătită în favoarea celui care renunţă şi cine este noul proprietar, ca urmare a acţiunii de partaj voluntar. Conform ordonanţei care reglementează timbrul de mediu, sunt exceptate de la plată autoturismele dobândite prin partaj. Mii de români au speculat acest lucru, fenomenul conducând, logic, la o reacţie din partea ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, care a declarat că va modifica prevederile articolului f dinOUG nr.9/2013 (articolul privind partajul - n.r.), după cum urmează: timbrul să nu fie plătit în cazul expres în care partajul se realizează ca urmare a unui divorţ. Guvernanţii şi-au dat seama că au creat un adevărat mod de operare care a produs posibilitatea unor operaţiuni juridice care, spre exemplu, la 1.000 de înmatriculări, având în vedere o medie de 500 euro/auto se ajunge la o evitare a taxei de timbru în cuantum de 500.000 euro - avem, aşadar, imaginea pierderilor sumelor care aveau ca rol asigurarea de sume aferente unor programe şi proiecte din domeniul protecţiei mediului, pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, conform scopului declarat al Ordonanţei, declară, referitor la acest subiect, avocatul Dumitru Bădrăgan, lider al Partidului Ecologist dinRomânia. Şi tot el susţine că, în timp ce unii achită taxa care este criticabilă din punct de vedere al valorii şi modalităţii de aplicare, reţeta a creat o situaţie aberantă: operaţiuni succesive de achiziţie în comun şi partaj favorizând evitarea artificială a taxei în cazurile în care actele au avut ca scop strict evitarea taxei prin folosirea unui cumpărător de ocazie ataşat cumpărătorului real al autoturismului. Întrucât sumele ocoliteconstituie venit la bugetul Fondului pentru mediu, operaţiunea folosită în prezent comportă însă riscuri întrucât instituţiile statului pot cere în instanţă anularea actelor astfel realizate - chiar dacă s-au realizat în faţa notarului public, atrage atenţia avocatul Bădrăgan. O acţiune de anulare a actelor de partaj, aşa cum au fost ele realizate de românii descurcăreţi, se va baza pe prevederile legii 287/2009 republicată (privind Codul civil), în care se precizează, la articolul 14: buna-credinţă (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri; (2) Buna-credinţă se prezumă până la proba contrară. Totodata, art. 15 din lege se referă la Abuzul de drept - Nici un drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. Legile din România face referire, de asemenea, şi la frauda la lege, cât şi condiţiile în care poate fi constatată nulitatea absolută sau parţială a unui contract. Nici o prevedere contractuală nu poate deroga de la ordinea publică şi bunele moravuri, concluzionează, în acest context, avocatul Bădrăgan. Astfel, în ceea ce priveşte operaţiunile realizate pe parcursul a câteva zile, spre a se evita achitarea taxei, neexistând alte bunuri comune anterioare între coproprietarii de ocazie, importante sunt şi prevederile art. 684, referitor la desfiinţarea partajului: partajul prin bună învoială poate fi desfiinţat pentru aceleaşi cauze ca şi contractele. Statul, beneficiarul taxei, poate solicita în instanţă anularea actelor folosite la înmatriculare cu evitarea taxei, indicarea proprietarului beneficiar exclusiv al bunului (conform chiar partaj) şi obligarea la plata timbrului de mediu. Operaţiunea poate fi una de durată, dar în contextul în care statistic se va dovedi faptul că au fost realizate mii de operaţiuni, avem în faţă un timbru neîncasat artifical preconizat la 1-2 milioane de euro, opinează avocatul Bădrăgan.


Alexandra ANTON

Preluare "Replica"0)

Pentru telefoanele cu Android

Clueful știe tot ce fac aplicațiile fără știrea ta. Instalează acum: http://www.bitdefender.com/links/en/clueful/share.html

joi, 4 iulie 2013

Convocator şedinţa CL Mangalia din 04.07.2013


Herghelia, preluată de Primăria Mangalia. Ar putea fi reluate circuitele prin pădure, dar şi cursele de la hipodrom

Herghelia Mangalia va cunoaşte, după ani buni de uitare, o nouă epocă de „glorie“. Cel puţin, aşa ne asigură şefii administraţiei publice locale, care mai adaugă că, potrivit unui parteneriat ce va fi încheiat între Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Primăria Mangalia şi Consiliul Judeţean Constanţa, aici vor fi investite câteva sute de mii de euro. „În momentul în care Primăria va lua în administrare Herghelia Mangalia este greu de crezut că am putea face faţă cerinţelor financiare presupuse de acest lucru: bani pentru personal, recondiţionarea grajdurilor, hrana animalelor etc. Aşa se face că, în urma mai multor discuţii pe care le-am purtat cu preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, acesta s-a arărat dispus ca instituţia pe care o conduce să investească în Heghelie. Mi se pare normal ca CJ Constanţa să vrea să investească, este instituţia care reprezintă cetăţenii judeţului“, ne-a declarat primarul Cristian Radu, care a mai afirmat că, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţii CJC se vor afla la Herghelia Mangalia, unde vor inaugura o parte a lucrărilor de infrastructură.
Potrivit Primăriei, la Herghelie se încearcă reluarea traseelor plimbărilor de promenadă prin pădure, dar şi circuitele de curse de cai de la Hipodrom.
Armăsarii de prăsilă au valori inestimabile
Herghelia Mangalia, una dintre cele mai vestite din sud-estul Europei, pepinieră de pur-sânge arab aşteaptă în fiecare zi, de la primele ore ale dimineţii şi până seara târziu, turiştii care doresc să viziteze padocurile, dar şi pe cei ce vor să urmeze o oră de echitaţie cu unele dintre cele mai frumoase şi mai liniştite exemplare de aici.
La herghelie circa 300 de pur-sânge arab. Pe lângă animalele scoase, periodic, la vânzare, herghelia are şi un „lot“ special, de numai câteva exemplare, a căror valoare este „inestimabilă“. Aceştia sunt armăsarii de prăsilă, pur sânge arab ai căror strămoşi au „întemeiat“ Herghelia Mangalia şi care perpetuează cele şapte linii iniţiale – Siglavy Bagdady (adus de la Herghelia Rădăuţi), El Iman („linie“ egipteană adusă din Germania), Ibn Galal („linie“ egipteană adusă din Ungaria – Germania), Cygaj („linie“ poloneză), Gazal („linie“ ungurească), Mersuch („linie“ ungurească), Nedjari („linii“ franceze şi poloneze).
La herghelie puteţi veni oricând, mai ales când zilele ceva mai întunecate nu vă oferă prilejul să mergeţi la plajă.
Armăsarul Regelui Mihai a fost decanul de vârstă al hergheliei
Ora de echitaţie începe simplu: îngrijitorul calului şi cel ce vă va fi profesor vă învaţă, mai întâi, că animalul vă este un prieten, pentru că exemplarele selectate sunt dintre cele mai blânde.
Zona de echitaţie este destul de restrânsă, dar asta pentru cei abia iniţiaţi în tainele călăriei. „Veteranii“, cei ce au urcat în şa de multe ori, pot opta şi pentru o plimbare la malul mării îndeosebi seara, când numărul turiştilor este ceva mai mic pe plajă. În cazul în care vă mulţumiţi cu o plimbare prin herghelie, trebuie să vizitaţi neapărat atât padocul iepelor cu mânji – cei „mici“ sunt, prin ei înşişi, un adevărat spectacol – dar şi grajdurile cailor de prăsilă, cei mai frumoşi şi mai nepreţuiţi armăsari ai rasei, din ţara noastră.
Pur sânge arabul de la Mangalia, cal cu talie destul de mică, este foarte uşor de îngrijit, consumă puţină hrană şi este destul de rezistent. E un cal mic, agreabil, cu un temperament relativ plăcut, potrivit pentru echitaţie şi agrement. Înfiinţată în anul 1926, Herghelia Mangalia a dispus, la început, de cai arabi aduşi de la Jegălia, Cislău şi Rădăuţi, fiind deschisă oficial în 1929. Un cal bine îngrijit poate ajunge, de obicei, la 30 de ani de viaţă. Dar “recordman“-ul de vârsta de la Heghelia Mangalia a fost Nedjari, armăsarul Regelui Mihai, care a murit la „venerabila“ vârstă de 34 de ani, în 1946. Pur-sânge arabii din Mangalia sunt vedetele incontestabile ale mai multor filme româneşti, turnate şi la malul mării – unul dintre acestea fiind „Mihai Viteazul“ – unul dintre fanii declaraţi ai cailor de aici şi nelipsit în timpul verii de la cursele de galop, atunci când acestea mai aveau loc la malul mării, fiind regretatul regizor Sergiu Nicolaescu.

editiadesud.ro

Bulgaria şi-a dat avizul pentru furnizarea gazelor naturale în sudul litoralului

Bulgarii şi-au dat avizul pentru furnizarea de gaze naturale în susul litoralului. În atenţia Consiliului Judeţean Constanţa, a preşedintelui Senatului Nicolae Moga şi a Primăriei Mangalia a sosit o adresă din partea Ministerului Economiei, semnată de secretarul de stat Mihai Albulescu, prin care se informează că, urmare a solicitărilor şi a deplasării unei delegaţii româneşti în Bulgaria (pe data de 21 iunie a.c.), pe data de 26 iunie a fost eliberat avizul Consiliului de Administraţie al Bulgarian Energy Holding privind furnizarea de gaze. În adresă se mai arată că Ministerul Economiei va face următorii paşi pentru documentaţia necesară la Transgaz, în vederea punerii în funcţiune a staţiei de alimentare cu gaze din Mangalia.

Replica

Războiul maidanezilor din Mangalia se acutizează: Parlamentul European, presa internaţională şi ONG-urile de profil arată, acuzator, către administraţia publică locală!

În 2005 populaţia câinilor fără stăpân de la Mangalia şi din staţiunile sudice era estimată la circa 5.000 de suflete. De atunci, potrivit opiniei generale, numărul animalelor fără stăpân din zonă a crescut constant. Legile în vigoare, cele româneşti, dar şi cele europene, interzic atât maltratarea animalelor fără stăpân, cât şi eutanasierea lor, fără motive bine întemeiate. Sterilizarea rămâne, astfel, drept singură metodă de reducere a numărului câinilor fără adăpost. Însă, la o populaţie de câteva mii de maidanezi, soluţia sterilizării pare o picătură într-un pahar cu apă, cu atât mai mult cu cât, ani de zile, lipsa banilor nu a dat ghes municipalităţii din Mangalia să se apuce de o campanie reală de castrare a animalelor cu pricina.
Singurii care s-au înhămat la o atare muncă titanică au fost reprezentanţii ONG-urilor de profil, alături de localnicii autointitulaţi „iubitori ai animalelor“. În ultimii trei ani, în special pe timp de vară, câinii au fost aduşi, în braţe sau în autoturismele proprii, de cei cărora le pasă de soarta maidanezilor, medicilor de la Vier Photen sau celor de la Save the Dogs, ce au derulat ample campanii de sterilizare la Biobaza din localitate. Au fost, astfel, castrate peste 1.000 de animale.
Ce spun asociaţiile pentru protecţia animalelor
2013, vara: un zvon potrivit căruia sute de câini din Mangalia au fost adunaţi şi transportaţi în direcţii necunoscute – pe câmp, la crematoriul din Eforie sau chiar într-o biobază de la Constanţa – a relansat polemica stârnită între iubitorii de animale, cei ce doresc dispariţia totală a maidanezilor de pe străzile urbei şi municipalitate. Scurte filme captate cu telefoanele mobile şi postate pe reţelele de socializare arată cum sunt prinşi câinii. Totodată, cei ce apar în aceste filme păstrează, cu obstinaţie, secretul absolut al locaţiei unde ar urma să fie duşi câinii, purtaţi de colo-colo în misterioase dube albastre.
Amploarea luată de acţiunile hingherilor a ajuns atât în presă (începând cu ProTv şi terminând cu ziare din Italia, precum „Corriere della Sera“, „La Stampa“ sau „Blitz Quotidiano“), cât şi pe masa Parlamentului European.
Astfel, în timp ce titlurile alocate de presa italiană sună de genul „Sute de câini fără stăpân masacraţi de dragul turismului“, vicepreşedintele Grupului parlamentar de protecţie şi bunăstare a animalelor şi membru al Parlamentului European, Andrea Zanoni, a adresat, public, o scrisoare Primăriei Mangalia: „Am fost informat că, în ultima săptămână, câinii fără stăpân au fost capturaţi de pe străzile din Mangalia şi transportaţi către o destinaţie necunoscută, pe motiv de „sezon estival“. Este foarte probabil ca, printre animalele capturate, să se afle o parte dintre cei 364 de câini sterilizaţi de către Asociaţia Româno-Italiană “Save the Dogs“, ce îşi desfăşoară activitatea de mai bine de zece ani şi care patronează adăpostul “Footprints of Joy“ din Cernavodă. Îmi exprim îngrijorarea referitor la faptul că animalele prinse la Mangalia zilele acestea au fost doar transportate pentru a fi omorâte, evintându-se, astfel, „ochii indiscreţi“ şi încălcând Legea 9/2008 prin care se interzice uciderea câinilor sănătoşi. Aş dori să vă reamintesc că România a ratificat Convenţia Europeană a Animalelor de Companie de la Strasbourg (1987), subliniind şi faptul că Parlamentul European a aprobat Declaraţia 26/2011, cu privire la managementul populaţiei canine în UE, potrivit căreia se stipulează modalităţile de control al populaţiei canine – sterilizare şi vaccinare. Prin prezenta vă rog să opriţi, urgent, prinderea animalelor fără stăpân de pe străzile Mangaliei şi să vă revizuiţi politicile de gestionare a câinilor în localitatea dumneavoastră“.
La rândul lor, asociaţiile partenere Primăriei Mangalia, Vier Photen şi Save the Dogs, au ieşit public, pe canalele media, pentru a atrage atenţia că, „la nivel local, se procedează la uciderea câinilor fără stăpân, inclusiv a celor sterilizaţi şi trataţi de Fundaţia Vier Photen România“ (dr. medic vet. Anca Tomescu – Vier Photen) şi că angajaţii „care au acţionat astfel erau escortaţi de Poliţie, pentru a-i proteja de protestele iubitorilor de animale. Nu se cunoaşte numele companiei care se ocupă cu aceasta «curăţare», necunoscut este şi costul serviciului şi necunoscută este şi destinaţia finală a animalelor, care pur şi simplu dispar în eter“ (Sara Turetta, preşedinte “Save the Dogs“). În plus, mai mulţi proprietari de câini „de casă“ s-ar fi plâns că animalele le-au fost ridicate din curţi cu tot cu… lesă!
Cum „văd“ situaţia mangalioţii ce s-au săturat de maidanezi
În paginile ziarului „Ediţia de Sud“ v-am prezentat, de-a lungul timpului, o serie de cazuri în care, copii şi adulţi deopotrivă, au fost nevoiţi să ia calea reşedinţei de judeţ pentru a-şi face vaccinul antirabic, în urma atacurilor maidanezilor. Cei mai mulţi au fost atacaţi în plin centru al oraşului, lângă instituţiile de învăţământ sau chiar pe lângă primărie! Drumul lung la Constanţa, pentru un banal vaccin antirabic pe care Mangalia, oraşul „atât“ de european, nu îl poate asigura contribuabililor săi, banii aruncaţi şi orele pierdute, sunt numai câteva dintre motivele pentru care cea mai mare parte a localnicilor sunt de acord cu strângerea şi, de ce nu, eutanasierea imediată a câinilor vagabonzi.
Deşi nu fac referire strict la Mangalia, cifrele furnizate de Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa, pentru 2012, sunt revelatoare:  2.654 de persoane au fost muşcate de câini la nivelul judeţului. Dintre acestea, 90% din incidente s-au petrecut în mediul urban, fiind vorba de câini fără stăpâni. 2.363 de cazuri provin din mediul urban şi numai 291 sunt din mediul rural. Conform statisticilor, pe grupe de vârstă, este vorba despre 42 de copii cu vârste cuprinse între 0 şi 2 ani, 57 de copii între trei şi patru ani, 359 de copii între 5 şi 14 ani şi 1.905 persoane cu vârste peste 15 ani.
„Am fost muşcată şi eu şi fiica mea, de şapte ani. Ne-au atacat în zona Şcolii nr. 5, pe lângă garaje. La început, numai un câine ne-a lătrat, după aceea, în mai puţin de trei secunde, au mai sărit alţi patru, cât viţeii de mari, ne-au înconjurat şi, doar cu strigătele noastre nu am mai reuşit să îi alungăm. Primul câine m-a „agăţat“ întâi pe mine de picior, l-am lovit cât am putut cu geanta, după care a reuşit să o apuce pe cea mică de pulpă. Am avut noroc cu doi cetăţeni care se aflau la garaje, altfel ne mursecau până la os. Am făcut, pe loc, la medicul de familie, antitetanosul, după care, am început naveta la Constanţa. M-am gândit să îmi iau un aparat cu şocuri electrice, deja mi-e frică să mai merg pe stradă. Bietul copil sare în sus când vede un animal, fie câine sau pisică… Într-un cuvânt, este o traumă psihică de neimaginat. Sunt de acord cu eutanasierea, dacă nu luam măsuri drastice, e foarte posibil să avem decese provocate de maidanezi. Şi atunci cine va răspunde?“
Venind vorba despre turismul sabotat de maidanezi (situaţie prezentată, cu generozitate, de posturile naţionale de televiziune) opinia unui lucrător în domeniu este elocventă. În urmă cu câteva luni, în cadrul unei adunări locale, în care primăria i-a pus, faţă în faţă, pe reprezentanţii ONG-urilor pro-animale şi pe cei ce contestă metodele prea blânde în ceea ce priveşte eradicarea maidanezilor, Anca Frigard, ghid din Mangalia, a prezentat, public, o serie de plângeri formulate în scris de turiştii străini: „Primul lucru ce se face la sosirea turiştilor este avertizarea acestora cu privire la pericolul câinilor agresivi. Pentru un turist muşcat – şi au fost foarte multe cazuri din acestea – drumul la Constanţa pentru vaccinare înseamnă un sejur compromis, cu stres, cu interdicţia urmării tratamentului balnear. Am avut turişti cu handicap atacaţi de câini, care nu s-au putut apăra şi au ajuns la urgenţe“.
Primăria Mangalia: „Prinderea câinilor se face conform prevederilor legale“
Primăria a încercat, aşa, ca de început de mandat, un măreţ proiect al unei biobaze ce s-ar fi dorit asemănătoare celei de la Cernavodă. Nu a fost să fie: Mangalia nu a găsit suficient teren pentru amenajarea unei astfel de biobaze şi nici banii necesari ridicării adăpostului. S-a încercat Planul B: mărirea numărului de cuşti din actualul adăpost. Lipsa banilor, spun reprezentanţii primăriei, i-a împiedicat să aloce, de la buget, o sumă suficientă pentru dublarea celor 30 de cuşti din Biobază. Asta în condiţiile în care, pentru maidanezii adăpostiţi aici, norma de hrană din bani publici, pe 2013, s-ar cifra în jurul valorii de 800 de lei!
De fapt, puţinii câini din Biobază sunt hrăniţi, în cea mai mare parte a timpului, tot de protectorii animalelor fără stăpân.
În ceea ce priveşte recentele acuzaţii aduse de iubitorii de animale, potrivit cărora câinii sunt strânşi şi ucişi fără milă, primăra ne-a făcut următoarea precizare: “acţiunile de prindere a câinilor ce se desfăşoară în aceste zile la Mangalia au la bază prevederile legale în vigoare“.

editiadesud.ro

miercuri, 3 iulie 2013

Raport de activitate al primarului Radu Cristian dupa un an de mandat

Raport de activitate al primarului Mangaliei, Cristian Radu, la un an de mandat
 Încă de la preluarea mandatului, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a avut ca prioritate readucerea serviciului de termoficare la Consiliul Local. Astfel, în august 2012, s-a decis rezilierea contractului cu fosta societate de termoficare, Callatis Therm şi s-a votat pentru un preţ mai mic al gigacaloriei, respectiv 295 de lei, de la peste 600 de lei, cât era anterior. În prezent, sunt în curs de finalizare demersurile pentru introducerea gazelor naturale în Mangalia. Contractul cu partea bulgară este parafat, reţeaua de conducte fiind deja montată pe toate străzile oraşului. La Ministerul Administraţiei s-a depus documentaţia pentru aprobarea unei finanţări de 600 mii euro, sumă necesară achiziţionării şi montării arzătoarelor pe gaz, la centrale. De asemenea, se caută şi alte soluţii tehnice de specialitate pentru reducerea costurilor la încălzire.
Subvenţiile şi măsurile sociale au constituit o altă prioritate pentru conducerea administraţiei publice locale. Pentru prima dată, familiile şi persoanele singure din Mangalia, care se încălzesc cu lemne de foc, au beneficiat de ajutor de încălzire, în perioada sezonului rece. Astfel, cei care au un venit net lunar/familie de până la 750 de lei au primit câte 2 tone de lemne de foc, cei care au venituri cuprinse între 750 de lei şi 1000 de lei au primit 1,5 tone, iar familiile sau persoanele singure cu venituri cuprinse între 1000 şi 1600 de lei – câte o tonă de lemne.
În ultimul an, s-a majorat de la 700 la 800 de lei limita cuantumului pensiei, necesar acordării pachetelor cu alimente pentru pensionari, persoanele cu handicap şi persoanele de peste 60 de ani, care nu realizează venituri. Municipalitatea a majorat, din luna ianuarie, plafonul de acordare a tichetului social de la 500 la 700 de lei/persoană, iar valoarea acestuia a crescut de la 50 de lei/tichet, acordat odată la  patru luni, la 70 de lei/tichet acordat odată la două luni. În această perioadă, sunt identificate soluţiile juridice de înfiinţare a magazinelor de tip Economat în pieţe sau în incinta Clubului pensionarilor.
În primul an de mandat al primarului Cristian Radu,măsurile administrative au vizat realizarea lucrărilor de pietruire în mai multe cartiere ale oraşului, unde nu s-a ocupat nimeni de această problemă, de la darea în folosinţă a  loturilor de teren pentru casă. A început şi continuă extinderea reţelei de curent electric în diferite zone deficitare. S-au reabilitat trotuarele şi trama stradală pe arterele centrale ale oraşului şi au fost efectuate lucrări de  recondiţionare a mobilierului urban din  staţiuni.
Construcţia de locuinţe este un alt proiect important al municipalităţii. În acest sens, CL a votat o Hotărâre privind transmiterea în folosinţă gratuită către ANL, a unui teren în suprafaţă de 8.400mp, pentru construirea a 84 de locuinţe destinate tinerilor. În prezent, la Primărie sunt în curs de repartiţie 11 locuinţe de închiriere, 18 locuinţe sociale, conform listei de priorităţi, precum şi 6 locuinţe ANL, eliberate recent.
Revigorarea turismului şi reaşezarea staţiunilor din sudul litoralului pe harta turistică a lumii este un alt aspect care preocupă municipalitatea. Încă din toamna anului trecut, s-a format câte o comisie de specialitate pe fiecare staţiune, alcătuită din consilieri locali, reprezentanţi ai Primăriei şi agenţi economici. Au urmat o serie de inspecţii în toate staţiunile pentru a identifica şi rezolva problemele zonei. Municipalitatea doreşte un parteneriat echitabil cu hotelierii şi agenții economici implicați în turism.
A fost conceput un Regulament privind comerţul stradal în staţiuni pentru o mai bună colectare a impozitelor şi taxelor pe durata sezonului şi pentru respectarea normelor urbanistice impuse de CL. Pe partea economică, se fac demersuri pentru creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul local.
S-a reuşit, totodată, crearea de evenimente menite să atragă turiști încă din perioada sărbătorilor de Paşte şi 1 Mai, până la începutul anului școlar. Pe cordonul Saturn-Venus, va fi amenajată o zonă pentru organizarea de spectacole şi concerte în aer liber. Locaţia se va numi Black Sea Arena şi va găzdui până la 70.000 de oameni, având una dintre cele mai mari scene din sud-estul Europei.
Primul eveniment de amploare va fi Liberty Parade, pe 13-14 iulie, urmat de concertul Europa FM. În aceeaşi perioadă, se va organiza “Mangalia Air Show” – un spectacol aviatic cu participarea unor piloţi acrobaţi de prestigiu la nivel mondial. “Mangalia Drift Grand Prix” este un alt eveniment organizat pe toată durata verii, în zona dintre Saturn şi Venus. În intervalul 22-25 august, se va organiza Festivalul Callatis, eveniment la care Primăria Mangalia este partener, iar între 30 august şi 1 septembrie avem ca proiect organizarea Festivalului Antic Callatis. În perioada 2 – 8 septembrie, sunt programate mai multe evenimente cu prilejul Zilei Mangaliei, care se va sărbători de Sfânta Maria (8 septembrie). Astfel, dorim să organizăm Festivalul Multietnic, în colaborare cu ANTREC, Festivalul de Teatru FRINGE, precum şi o procesiune religioasă, prilejuită de aducerea Brâului Maicii Domnului, din Grecia, pe data de 8 septembrie.
La capitolul măsuri economice, menţionăm faptul că Primăria Mangalia a contractat de la Trezoreria statului, un credit cu dobândă redusă, pe o perioadă de 5 ani, în valoare totală de aproximativ 22 milioane de lei. Suma a fost folosită pentru a se plăti o parte din datoriile acumulate de municipalitate prin lucrări şi servicii contractate înainte de anul 2012.
În domeniul juridic, s-au verificat toate dosarele de instanţă în care este implicată Primăria. Până în vara anului trecut, interesele instituţiei nu au fost reprezentate cum se cuvine, toate contractele fiind în defavoarea Primăriei.
În ultimul an s-au deblocat fonduri importante pentruproiecte europene de modernizare şi dezvoltare a oraşului. Exemple în acest sens sunt proiectele: “Callatis – Istorie la malul Mării Negre“, parafat la data de 18 aprilie 2013, cu o valoare totală de aproximativ 4 mil. de euro; “Club Nautic Callatis” – având o valoare de aproximativ 1,4 mil. de euro, obiectivul general fiind dezvoltarea afacerilor pe segmentul de turism nautic, în zona transfrontalieră Mangalia-Balcic. Un alt proiect finanţat din fonduri europene este cel de modernizare a falezei Neptun-Jupiter. Cererea de finanţare pentru acest proiect a fost depusă, recent, la organismele abilitate ale statului. Proiectul are în vedere reamenajarea zonei cuprinse între limita plajei şi lacurile din Neptun şi Jupiter, iar valoarea acestuia se ridică la aproximativ 1, 3 mil. de euro. În curs de aprobare este şi proiectul cu finanţare europeană “Consumă peşte“, în valoare de 600.000 de euro.
2 iulie 2013                                                                            Biroul de presă