vineri, 26 iulie 2013

Agenţii economici, care nu catadicsesc să-şi ia autorizaţiile, riscă să li se pună lacătul pe uşă

Aproximativ 200 de agenţi economici, ce deţin unităţi în Mangalia şi staţiuni, au şanse foarte mari să se aleagă cu amenzi usturătoare şi chiar să le fie închise afacerile. Motivul îl constitue neprezentarea acestora la Serviciul de Taxe şi Impozite, din cadrul Primăriei Mangalia, pentru a-şi ridica autorizaţiile de funcţionare. „Întreprinzătorii au depus documente în vederea intrării în legalitate, autorizaţiile au fost semnate, însă nu au venit să şi le ridice. Aceştia nu s-au grăbit să intre în posesia documentelor care stau, teanc, în sertarele Primăriei, întrucât sunt obligaţi să achite taxele de autorizare. Tocmai de aceea, am demarat acţiuni de verificare, în cadrul cărora inspectorii Corpului de Control, din cadrul Poliţiei Locale, se deplasează la afaceriştii fără autorizaţii pentru a le da un răgaz de 24 de ore. Dacă după acest termen nu vor veni să plătească taxele necesare obţinerii autorizaţiilor de funcţionare, riscă să primească amenzi de până la 2500 de lei. Mai mult decât atât, se poate lua măsura sistării activităţilor. Este în avantajul persoanelor juridice să plătească datoriile, deoarece debitele se vor mări după perceperea penalităţilor de întârziere, astfel că le va fi şi mai greu să iasă din încurcătură”, a declarat pentru „Ediţia de Sud“, Şefa Poliţiei Locale, Mihaela Andrei.
O altă situaţie deosebită îi are în centrul atenţiei pe agenţii economici care nu au dosarele complete depuse în vederea intrării în posesia autorizaţiilor de funcţionare. Astfel, fie lipsesc contractele cu societatea de salubritate în vederea ridicării deşeurilor menajere, fie nu au completat toate formularele ce corespund taxelor locale stabilite la începutul anului. Şi în cazul acestora, inspectorii Corpului de Control au decis să-i păsuiască pe afacerişti pentru 24 de ore, perioadă în care să vină cu documentele care nu se regăsesc în dosarele depuse iniţial. Cei care nu se vor conforma, vor fi sancţionaţi contravenţional, mai mult riscând ca în cazul unui control ulterior să fie taxaţi deoarece funcţionează ilegal.

editiadesud.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu