PREGĂTIRI DE CONCURS
După ce ani la rând a fost ignorată şi dată uitării, fiind la un pas de a
se desfiinţa, Herghelia Mangalia reînvie. Frumoşii cai pur sânge arab,
una dintre cele mai vechi, pure şi nobile rase din lume, vor putea fi
văzuţi în toată splendoarea lor la finele acestei luni, când vor fi
reluate celebrele curse de cai ce odinioară aduceau faimă acestei
herghelii. Pentru ca totul să decurgă în cele mai bune condiţii,
Consiliul Judeţean Constanţa (CJC) s-a implicat, în urma unui protocol
cu Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, filiala Constanţa, în
reamenajarea complexului. În baza acestui parteneriat, în numai două
luni, CJC a reabilitat grajdurile şi aproape toate aleile şi căile de
acces din hipodrom. În plus, în prezent se lucrează la montarea
tribunelor şi la modernizarea hipodromului şi a caruselului, unde vor
avea loc spectacolele. Pentru a verifica stadiul lucrărilor,
preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a efecuat, ieri, o vizită la
Mangalia, unde a fost încântat de modul cum se prezintă herghelia. „În
principiu, vrem să redeschidem hipodromul în 27 iulie, când vor fi
reluate cursele de cai. Cu această ocazie, dorim să cotăm aceste curse
la agenţiile de pariuri din lume, respectiv din Marea Britanie şi din
ţările cu tradiţie, pentru că de acolo pot veni bani pentru dezvoltarea
hergheliei”, a spus Constantinescu. El a adăugat că, din păcate, o lungă
perioadă de timp, herghelia de la Mangalia a fost abandonată, iar în
perioada guvernărilor portocalii, caii ajunseseră să nu mai aibă nici
apă de băut şi nici nutreţ. „Herghelia era în paragină. Noi, cei de la
Consiliu, prin protocolul pe care l-am făcut cu Romsilva, am reuşit în
numai două luni şi jumătate să reabilităm întregul complex şi să
asigurăm inclusiv vaccinarea cailor, care erau bolnavi de leptospiroză.
Această herghelie este o piesă unicat a României şi este păcat ca aceşti
cai să nu intre din nou în circuitul turistic şi competiţional şi nu să
fie cotaţi la adevărata lor valoare. De asemenea, herghelia trebuie să
reintre în circuitul turistic, pentru ca toată lumea să aibă ocazia de a
vedea această bijuterie de rasă de cai”, a spus Constantinescu.
ISTORIE
La rândul său, şeful hergheliei, Isvan Antal, a declarat că în cele opt
grajduri de la Mangalia se găsesc 355 de cai pur sânge arab, din care 53
sunt armăsari pentru montă publică, nouă pentru pepiniera hergheliei,
60 iepe mame, 90 de cai pentru vânzare, iar restul – cai de muncă, ponei
şi tineret pentru creştere. Potrivit lui Antal, Herghelia Mangalia a
fost înfiinţată în 1928, fiind populată cu material biologic provenit
din Herghelia Babolna, care aparţinut Imperiului Austro-Ungar,
specializată pe creşterea cailor arabi. „Caii de la Mangalia au fost o
captură de război din Primul Război Mondial, fiind aduşi la Mangalia de
la Budapesta, cu grajduri cu tot. Exemplarele provenite ca şi captură de
război în 1919 erau generaţiile I, II şi III din caii arabi
achiziţionaţi pentru nevoile cavaleriei de către comisiile împărăteşti
din târgurile din Aleppo şi Damasc sau chiar direct de la triburile de
beduini”, a spus şeful hergheliei, care a adăugat că, din vechiul nucleu
care exista la înfiinţare, se păstrează şi astăzi liniile genealogice.
Complexul de la Mangalia dispune de un hipodrom de trap şi galop bine
amenajat, iar în incinta unităţii se practică echitaţia şi se pot
efectua plimbări de agrement – călare sau cu trăsura – de-a lungul Mării
Negre.
Telegraf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu